Grădiniţa aflată în centrul oraşului a fost prădată azi-noapte de hoţi care au plecat cu jucăriile şi DVD-ul unităţii.Este pentru a treia oară de la începutul anului când unitatea este călcată de hoţi care au luat tot ce s-a putut, de la aparatura electronică, până la butelie şi jucării.
Cadrele didactice din unitate au fost şocate să vadă azi dimineaţă, când au deschis grădiniţa, că unitatea a fost vizitată iar peste noapte de hoţi. Hoţii lăsaseră dezastru în sala în care au intrat pe geam şi directoarea unităţii a chemat imediat poliţia. " Au forţat geamul şi au intrat într-o sală. Au luat de acolo cutiile cu jucării noi pe care le primisem de la minister. Noi le păstram în cutii ca să le dăm copiilor în următorul an şcolar. Au mai luat un căluţ şi un leagăn. Au plecat şi cu DVD-ul, singurul pe care îl aveam. Noi mai aveam aici şi un televizor vechi şi un monitor vechi, dar pe acestea nu le-au luat" , a spus Niculina Măldăianu, directorul unităţii.
Se pare că grădiniţa este preferata hoţilor, pentru că, de la începutul acestui an, a fost prăduită de trei ori. " Prima dată au spart magazia şi ne-au luat butelia şi monitoare mai vechi, ce aveam pe acolo. A doua oară a fost dezastru. Au luat orga, calculator cu unitate cu monitor LCD, televizoarele, au luat până şi telefonul fix", a mai spus directoarea. Şi atunci, hoţii şi-au făcut intrarea tot pe geamul unei săli de clasă. Unitatea nu a recuperat până acum decât butelia, pentru că poliţia a găsit suspecţii doar în cazul furtului din magazie.
Poliţiştii au prins doar minorii care au furat butelia
Poliţiştii au descins iar azi-dimineaţă la cea mai prădată grădiniţă din oraş şi au luat amprente. " Am fost sesizaţi de grădiniţă şi o echipă de poliţişti alexăndreni s-a deplasat la faţa locului pentru cercetări. Este pentru a treia oară când grădiniţa este prădată de hoţi. În primul caz, la