Cred că tuturor ni s-a întâmplat să ne aflăm uneori în momentul și la locul nepotrivit. Ieri m-am refugiat la o terasă, gonită de căldura insuportabilă. Planul era simplu: beau un ceai verde cu gheață și ascult jazz. Din păcate, scenariul meu s-a dus de râpă, o dată cu sosirea unui cuplu. Ea, cam 22-23 de ani, el în jur de 30. Din modul în care și-a trântit poșeta pe masă, am intuit furtuna ce se apropia, dar am sperat că mă înșel. Cheile lui, urmând o traiectorie similară, mi-au risipit însă iluziile.

-Să-mi spui imediat de unde o cunoști! Și nu mă lua cu vrăjeli ieftine, că știi că nu țin la mine! Cine e fufa? a răsunat vocea ei ascuțită, acoperind bietele acorduri de jazz cu care mă delectasem până atunci.

El, exasperat probabil: De câte ori vrei să-ți repet că este o amică mai veche? Ești bătută în cap, sau ce?

-Tu să nu mă faci pe mine bătută în cap, că nu-s nevastă-ta, auzi?

-Păi nici nu te-aș lua, stai liniștită. La cât de isterică ești, aș lua-o razna și eu într-o lună!

-Deci așaaaa? Bine că aseară, când dădeai ochii peste cap de plăcere, nu mai eram isterică. Și oricum, nu mai devia discuția! Că nu sunt proastă. Mie să-mi spui de unde până unde te pupă pe tine aia, așa, cu nesimțire, de față cu mine!

-Nu, că tu ești chiar dusă, femeie! Jur! Și încetează să mai urli, că se uită toată lumea la tine. Nu vezi că te faci de râs?

-Și de aia nu mai pot eu! (aruncând o privire sfidătoare și belicoasă în jur) Cui nu-i convine, să nu asculte! a răsunat verdictul implacabil.

Eu, îngropată cu nasul în cartea de Psihologie Socială (pe care o scosesem strategic din geantă, între timp), i-am evitat privirea. Am realizat, resemnată, că scena era de abia la început. Am preferat căștile, într-o ultimă tentativă de a-mi bea ceaiul relaxată. Restul, a fost ca un film mut. Fețe schimonosite. O ploaie de lovituri de pumni mici