Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO: Radu Ciuceanu, preşedintele Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului: „Securitatea s-a infiltrat printre deţinuţii politici“

Publicat in Adevarul, joi 9 iunie 2011 ·

Profesorul Radu Ciuceanu spune că organele represive ale regimului comunist au aplicat o metodă parşivă de înăbuşire a oricărei rezistenţe în faţa abuzurilor: racolarea unora dintre deţinuţii politici.

În vremurile pe care le trăim, angoasante pentru mulţi români, încă mai stau alături de noi persoane care au simţit pe propria lor piele ce înseamnă neşansa istorică. Profesorul Radu Ciuceanu, deţinut politic timp de 15 ani şi „mort" din punct de vedere al drepturilor civile încă doi ani, ştie foarte bine ce consecinţe are pasivitatea în faţa răului. Pentru acest motiv - dar şi pentru multe altele - l-am invitat „La masa Adevărului", într-un demers didactico-jurnalistic „prescris" tinerilor. Experienţa unui om care a trecut prin închisorile de exterminare ale anilor 50 poate fi utilă astăzi, mai ales unei generaţii în adormire. Deşi foştilor deţinuţi politici, atâţia câţi au mai rămas, li se refuză şi acum simbolicele compensaţii materiale pentru suferinţele îndurate în mod abuziv, ei continuă să viseze la „România lor". Profesorul Ciuceanu este unul dintre ei. Vă propun să vedem ce are de spus, în numele generaţiei sale, pe care statul se face că n-o mai vede, aşteptând, probabil, să se stingă complet.

CARTE DE VIZITĂ

- Radu Ciuceanu s-a născut la 16 aprilie 1928, la Arad.

- A activat în Mişcarea Naţională de Rezistenţă Anticomunistă din Oltenia.

- Deţinut politic între 1948 şi 1963.

- Doctor în istorie din 1998.

- Vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor în legislatura 1990-1992.

- Preşedinte al Comisiei pentru cercetarea abuzurilor a Camerei Deputaţilor (2000-2004).

- Este preşedinte al Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului.

„Tineretul este total lipsit de reacţie"

„Adevărul": Aş vrea să discutăm puţin despre tinereţea dumneavoastră. Ştiu că nu vă face prea mul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 3 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 8 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 3 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 2 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 3 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 12 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Vremea

București
acum

25°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

18°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°