Exista doua posibilitati: 1. Ati vazut celelalte patru parti (mai ales a patra) - si atunci vi se va parea ca seria a renascut si 2. Nu le-ati vazut decat pe sarite (sau deloc) - si atunci nu veti intelege de ce filmul regizorului Matthew Vaughn (care nu e doar sotul Claudiei Schiffer, dar si producatorul lui "Jocuri, poturi si focuri de arma") e considerat atat de stralucit. Ar mai exista o a treia posibilitate, daca sunteti amator de barfe.
Atunci veti intra la film numai ca sa vedeti imprejurarile in care se pare ca regizorul i-a facut un copil actritei January Jones, care o interpreteaza pe Emma Frost.
Ramane de vazut in ce masura "X-Men: First Class" ar putea relansa seria demarata in anul 2000 si care se pare ca a obosit. Oricum se speculeaza asupra continuarii ei.
Ca si predecentul "X-Men Origins: Wolverine" (din 2009), acesta este un prequel, dar se duce mult mai adanc in timp, aratandu-ne cum s-a transformat Erik Lehnsherr (Michael Fassbender) in Magneto (personaj interpretat in celelalte parti de Ian McKellen) si cum a aratat perioada de inceput a profesorului Charles Xavier - interpretat la maturitate de Patrick Stewart, iar acum de James McAvoy.
Atmosfera s-a mai limpezit si s-a schimbat. Englezul Matthew Vaughn aduce o tusa britanica (si una pop - au spus unii critici americani), dar si tineri talentati din Albion, cum e James McAvoy (uneori sfatos ca un preot) sau anglo-germanul Michael Fassbender, care e un excelent actor de compozitie in genul lui Christian Bale (a facut un rol extraordinar in "Hunger", de Steve McQueen, de unde l-a luat Tarantino in „Inglorius Basterds”).
Matthew Vaughn a fost ajutat de poveste si, mai ales, de faptul ca ea e plasata in 1962 (cu o scurta introducere din anii celui de-al doilea razboi mondial), mai exact in preajma crizei cubaneze, cand putin a lipsit ca Razboi
