Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Centura Severinului va fi terminată până la 30 iunie

Publicat in GAZETA de SUD, joi 9 iunie 2011 ·

Mai puţin de două săptămâni mai au la dispoziţie constructorii ca să finalizeze lucrările la centura de ocolire a muncipiului Drobeta Turnu Severin. 30 iunie este data la care cea de-a doua porţiune a centurii ocolitoare va fi terminată. Proiectul este finanţat de Uniunea Europeană, prin fonduri nerambursabile, iar contractul de finanţare a fost prelungit cu încă un an pentru ca 12 kilometri de centură să se realizeze. În prezent se lucrează la covorul asfaltic şi la relocarea unei conducte de alimentare cu gaz, după care vor fi făcute marcajele rutiere. Cu toate acestea, firma ce se ocupă de executarea lucrărilor a declarat că aceste cheltuieli sunt incluse în contract, iar termenul nu va fi depăşit.

„Fondurile cu care se execută cea de-a doua parte a centurii ocolitoare a municipiului Drobeta Turnu Severin sunt atrase prin facilitatea ISPA cu contribuţia Guvernului României. În ceea ce priveşte termenul de finalizare a lucrărilor, acesta a rămas neschimbat. Ne străduim ca, până pe 1 iulie, lucrările să fie finalizate. În prezent, traficul pe această porţiune este restricţionat, iar cei care trec pe aici sunt doar riveranii, în rest avem indicatoare care arată că accesul în zonă este interzis“, a declarat Constantin Bulzan, reprezentantul firmei de construcţii.

Centura ocolitoare a Severinului face parte dintr-un proiect de investiţii în infrastructură, cu finanţare europeană, în valoare de 36 de milioane de euro.

Mai puţin de două săptămâni mai au la dispoziţie constructorii ca să finalizeze lucrările la centura de ocolire a muncipiului Drobeta Turnu Severin. 30 iunie este data la care cea de-a doua porţiune a centurii ocolitoare va fi terminată. Proiectul este finanţat de Uniunea Europeană, prin fonduri nerambursabile, iar contractul de finanţare a fost prelungit cu încă un an pentru ca 12 kilometri de centură să se realizeze. În prezent se lucrea

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan a dezvăluit ce a discutat cu Donald Tusk

HotNews acum 21 minute
Corespondeță din Varșovia: Aflat la Varșovia pentru a participa şi la marşul “Milionului de Inimi” alături de Donald Tusk şi Rafał Trzaskowski, Nicuşor Dan a fost întrebat de HotNews ce a discutat cu premierul polonez. Președintele ales al României,

Hurezeanu, de Ziua Românilor de Pretutindeni: Niciodată diaspora nu a fost mai aproape de țară

Mediafax acum 2 ore
„Ziua Românilor de Pretutindeni reprezintă un moment simbolic de celebrare a celor care trăiesc în afara granițelor României, fie că aparțin comunităților istorice din jurul granițelor sau diasporei românești. Aceasta zi ne amintește de valorile fun

Slănină cu boia contaminată cu Listeria, retrasă din magazinele Penny. Oamenii, rugați să nu o consume

HotNews acum o ora
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimantelor (ANSVSA) anunţă retragerea din magazine Penny a unui lot de slănină cu boia, în care a fost detectată prezenţa bacteriei Listeria Monocytogenes, potrivit News.ro. Este vorba d

Avertizare cod portocaliu în București: ploi torențiale și vreme deosebit de rece

Libertatea acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o prognoză specială pentru București, valabilă în intervalul 25 – 28 mai 2025, însoțită de o avertizare cod portocaliu de ploi torențiale.

Coreea de Nord a arestat trei oameni, după accidentul de la lansarea unei nave de război. Kim Jong-un denunţase un „act criminal”

Libertatea acum 2 ore
Coreea de Nord a decis ca trei oficiali responsabili de construcția unei noi nave de război să fie arestați, după un accident produs săptămâna aceasta pe un distrugător, potrivit agenției oficiale de presă KCNA, citată de AFP.

45.000 de locuințe fără electricitate în Nisa după un act de vandalism asupra rețelei

Mediafax acum o ora
În noaptea de sâmbătă spre duminică, un incendiu a izbucnit la un transformator electric situat în vestul orașului Nisa, în cartierul Les Moulins, provocând o pană de curent care a afectat peste 45.000 de gospodării din Nisa, Cagnes-sur-Mer și Saint

Cod portocaliu de inundaţii pe râuri din 12 judeţe; cod galben în 24 de judeţe

Ziarul Financiar acum o ora
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, duminică, avertizări cod portocaliu şi cod galben de inundaţii pe râuri din aproape toată ţara. De duminică, de la ora 12:00 până marţi, la miezul nopţii, pe râurile din bazin

Donald Trump își apără decizia de a da afară studenții străini de la Universitatea Harvard: „Vrem să știm cine sunt”

Libertatea acum 31 minute
Președintele american Donald Trump și-a apărat duminică, 25 mai, decizia de a da afară studenții străini de la Universitatea Harvard. Într-o postare pe Truth Social, liderul de la Casa Albă a precizat că în jur de 31% dintre studenții săi provin din

Tragere LOTO duminică, 25 mai. Sume importante puse în joc la Joker și 6/49

Adevarul acum 2 ore
Duminică, 25 mai, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Investitor în criptomonede, inculpat pentru răpire și tortură. Ținea fotografii cu victima, abuzată pentru bitcoin

Adevarul acum 35 minute
Un investitor în criptomonede a fost prezentat sâmbătă dimineață în fața unei instanțe penale din New York, fiind acuzat că a răpit un cetățean italian, pe care apoi l-ar fi bătut și torturat timp de mai multe săptămâni, în încercarea de a-l forța s

Vremea

București
acum

15°
dum.

12°/16°
lun.

11°/13°
mar.

11°/13°
mie.

12°/17°
Iasi
acum

12°
dum.

10°/13°
lun.

10°/12°
mar.

11°/12°
mie.

12°/14°
Constanta
acum

15°
dum.

14°/18°
lun.

13°/17°
mar.

12°/14°
mie.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

8°/13°
lun.

9°/16°
mar.

9°/18°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

15°
dum.

8°/17°
lun.

8°/21°
mar.

11°/23°
mie.

12°/22°