Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reorganizarea administrativă a României: Băsescu vrea 8 "judeţe"

Publicat in Jurnalul, joi 9 iunie 2011 ·

Prezent la şedinţa de guvern de ieri, preşedintele Traian Băsescu a anunţat membrii Cabine­tu­lui că susţine ca reorganizarea administrativă să ducă la o împărţire a ţării în opt "judeţe", adică şapte regiuni plus Bucureştiul şi zona me­tropolitană, pentru ca fondurile europene să fie folosite la realizarea unor proiecte mari, dar şi pentru a elimina "sutele de birocraţi care amă­răsc primarii şi populaţia" şi "familiile in­terpartinice" care "se schimbă, se rotesc" şi "stăpânesc politic şi financiar" judeţele actuale.

"Nu se poate privi la o dezvoltare raţională a R­omâniei cu unităţi administrative atât de mici. Mo­dul cum se utilizează banii europeni pe proiecte atât de mici, într-un judeţ, nu e altceva decât ineficienţă, facem canalizare într-un ju­deţ în loc să facem o magistrală mare care să treacă prin trei judeţe. Şi mai este un motiv pentru care cred că trebuie desfiinţate cele 41 de judeţe şi teritoriul reorganizat pe opt judeţe sau şapte judeţe plus municipiul Bucureşti şi zo­na metropolitană – este redu­cerea masivă a bi­­ro­craţiei şi a instituţiilor descentralizate ale statului: avem 41 de inspectorate de poliţie în loc de şapte sau opt. Tot din 41 în 41 numărăm sutele de birocraţi care fac amară viaţa po­pu­la­ţiei şi a primarilor", le-a comunicat preşedintele miniştrilor motivele pentru care va susţine "orice proiect" care va duce la reorganizarea ţă­rii în opt judeţe.

În plus, a mai susţinut Băsescu, o reorganizare pe opt judeţe ar duce şi la eliminarea corupţiei de la nivelul actualelor ju­deţe, care sunt controlate de "familii interpar­ti­nice", "care se schimbă, se rotesc şi contro­lează politic şi financiar" judeţele actuale, chiar dacă această schimbare nu va fi pe palcul partidelor politice. "Ştiu că este o sensibilitate a partidelor politice, căci tuturor partidelor li se pare că a avea pre­şe­dinte de CJ înseamnă a stă

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele informații despre magistratul care l-a ajutat pe Călin Georgescu: „E încă în activitate” / Ce spune procurorul general

HotNews acum 57 minute
Magistratul acuzat că l-a favorizat pe Călin Georgescu, fostul candidat la prezidențiale urmărit penal sub control judiciar pentru șase infracțiuni, este încă „în activitate”, a anunțat marți Alex Florența, procurorul general al României, conform Ne

Planul pentru reînarmarea Europei, anunțat de Ursula von der Leyen. "Trăim momente extrem de periculoase". Care sunt cele 4 măsuri principale ale ReArm Europe VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marți, 4 martie, Planul pentru Reînarmarea Europei (ReArm). Cele 4 măsuri fundamentale ale planului vor duce la mobilizarea a aproape 800 miliarde de euro pentru securitatea continentului

Rusia- „Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este cea mai bună contribuție pentru obținerea păcii ”

Ziua Constanta acum 3 ore
Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este 'cea mai bună contribuție' pentru obținerea păcii în Ucraina, a salutat marți Kremlinul anunțul făcut anterior de responsabili de la Casa Albă, la câteva zile după disputa aprinsă între Donald

Călin Georgescu pierde procesul intentat la Tribunalul UE, unde ceruse ca Guvernul să reia turul doi

Adevarul acum 22 minute
Tribunalul UE a respins acțiunea înaintată de Călin Georgescu, candidatul clasat pe primul loc în turul I al alegerilor anulate anul trecut. Instanța a decis că acțiunea este „în mod vădit inadmisibilă” și nu s-a pronunțat pe cerere.

MApN despre proiectul de dezvoltare a Portului Militar Constanța

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin-Mihai Grindeanu, au participat marți, 4 martie, la sediul Administrației Porturilor Maritime Constanța, la o activitate de prezentare a unui nou proie

Cine este blonda de la care Horațiu Potra a primit teancuri de bani în Dubai

Adevarul acum o ora
Horațiu Potra, șeful mercenarilor români, a fost surprins, în Dubai, atunci când primea bani de la Anait Martirosyan, o rusoaică care se prezintă drept agent imobiliar în orașul din Emiratele Arabe Unite.

Reacția lui Bolojan după ce SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 6 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan transmite că NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și că investițiile pentru consolidarea capacității de apărare trebuie intensificate. 'NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și Român

Procurorul general anunţă că sunt analizate întâlnirile lui Potra la Moscova. Călin Georgescu este vizat în două dosare

G4Media acum 55 minute
Procurorul general, Alex Florenţa, a oferit marţi noi detalii din ancheta care îi vizează pe Călin Georgescu şi mercenarii lui Horaţiu Potra, transmite Agerpres. Astfel, Călin Georgescu este vizat în două dosare, respectiv cel în care a fost pus dej

Sorin Grindeanu: Constanţa trebuie să devină principalul hub logistic în reconstrucţia Ucrainei. Nu am de gând să ratez această oportunitate

News.ro acum 2 ore
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat, marţi în timpul unei vizite făcute în Portul Constanţa, că în perioada următoare vor fi semnate proiecte pentru investiţii de aproape jumătate de miliard de euro. ”Constanţa trebuie să devină pr

Cum va fi vremea în martie 2025. Estimările meteo de la ANM

Libertatea acum 7 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat cum va fi vremea în luna martie a anului 2025. Conform estimărilor meteo, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit.

Vremea

București
acum

12°
mar.

2°/12°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

11°
mar.

1°/11°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/19°
Constanta
acum

10°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

0°/11°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

13°
mar.

2°/13°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°