Mesajul a fost trimis. Multumesc!

STOP! După 13 ani, Cottbus nu mai are nici un român

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 9 iunie 2011 ·

În 45 de ani de existenţă a nemţilor de la Energie Cottbus, românii au scris istorie mai bine de un deceniu şi şi-au lăsat amprenta fie că alb-roşii au evoluat în Bundesliga, fie că s-au luptat să promoveze din 2.Bundesliga. După 13 ani în care cel puţin un jucător român a evoluat în fiecare sezon pentru Energie, plecarea lui Emil Jula, la 1 iulie, va încheia ciclul la echipa din Cottbus.

Miriuţă a fost primul român care a semnat cu Energie, în 1998, ca jucător liber de contract, iar clubul din Cottbus i-a marcat 5 ani din carieră, pînă în momentul în care a plecat la MSV Duisburg. Două sezoane mai tîrziu, în curtea primei divizionare, la acea vreme, au mai sosit Laurenţiu Reghecampf şi Sabin Ilie.

Adi Iordache a semnat cu Energie în 2003, pentru două sezoane, în care a înscris doar 7 goluri în 61 de partide, iar conducerea germană a decis să-l înlocuiască cu un alt tricolor, Sergiu Radu, cel mai bun marcator român de la Cottbus. Vlad Munteanu a punctat de 11 ori în cele 33 de meciuri, în sezonul 06/07.

Din sezonul 08/09, la Energie a fost construit un alt trio românesc, alcătuit din Ovidiu Burcă, Sergiu Radu şi Emil Jula. Burcă şi Radu au plecat pe rînd, lăsîndu-l pe Jula singurul reprezentant al României la Cottbus, dar începînd din această vară, Energie va rămîne fără nici un stranier după 13 ani, pentru că atacantul clujean a semnat o nouă înţelegere cu MSV Duisburg.

Românii au intrat în istoria lui Energie

Energie Cottbus a devenit prima echipă din Bundesliga care a aliniat un "11" format doar din jucători străini, iar pe banca de rezerve s-au mai aflat trei străini, printre care şi un român, Sabin Ilie.

Tomislav Piplica (Bosnia) - Faruk Hujdurovic (Bosnia), Bruno Akrapovic (Bosnia), János Mátyus (Hungary), Vasile Miriuţă (Hungary), Rudi Vata (Albania), Moussa Latoundji (Benin), Andrzej Kobylans

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING NEWS Liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, a fost ucis într-un atac, anunţă armata israeliană. Şeful grupării teroriste ieşea rar din buncăr

Mediafax acum 50 minute
„Hassan Nasrallah este mort”, a declarat purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, lt. col. Nadav Shoshani, prin intermediul platformei de social media X. CNBC nu a putut verifica independent informaţia. Nu au fost încă făcute comentarii sau decla

Extremele vremii, atinse în Capitala: de la căldură la furtună în doar 24 de ore

Mediafax acum 2 ore
Până duminică dimineaţă, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 14...16 grade. Spre sfârşitul intervalului vor fi condiţii de ceaţă. De duminică dimineaţă până luni, vremea se va răci semnificativ

Vreme extremă în România: Ploi torenţiale, vânt puternic şi posibil ninsori la munte / Cum se pregătesc autorităţile

Mediafax acum 50 minute
România se pregăteşte pentru o perioadă de vreme severă. Avertizările meteo acoperă aproape întreaga ţară în următoarele zile. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe coduri de avertizare, inclusiv cod portocaliu pentru unele

Blinken acuză China de susţinerea ”maşinii de război ruseşti” într-o întâlnire cu omologul său chinez Wang Yi în marja Adunării Generale a ONU şi cere Beijingului să înceteze

News.ro acum 39 minute
Secretarul de Stat american Antony Blinken a acuzat din nou Beijingul de susţinerea ”maşinii de război ruseşti” în Ucraina, într-o întâlnire cu omologul său chinez Wang Yi, în contextul în care cele două puteri rivale încearcă să stabilizeze o relaţ

O bacterie comună cauzează cele mai multe cazuri de cancer la nivel mondial

HotNews acum o ora
Bacteria helicobacter pylori (H. pylori) este agentul patogen responsabil pentru cel mai mare număr de cazuri de cancer la nivel mondial, arată un raport al Asociaţiei Americane pentru Cercetarea Cancerului (AACR), conform News.ro. Când ne gândim la

Val de emoţii la moartea actriţei Maggie Smith. „S-a tras cortina peste o comoară naţională”, a scris Regele Charles

Adevarul acum o ora
Moartea actriţei britanice Maggie Smith, câştigătoare a două Premii Oscar şi interpreta unui îndrăgit personaj din seria „Harry Potter”, a declanşat un val de emoţii în Marea Britanie. Începând cu Regele Charles, actori celebri şi fani şi-au amintit

Alerte de viituri pentru 20 de bazine hidrografice şi râurile din Dobrogea

Mediafax acum 24 minute
Se anunţă scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare. Bazinele hidrografice

WADA a făcut apel la TAS în cazul Jannik Sinner şi cere o suspendare de cel puţin un an pentru numărul 1 ATP

News.ro acum o ora
Agenţia Mondială Antidoping (WADA) a anunţat sâmbătă că a făcut apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) împotriva deciziei tribunalului independent de a-l achita pe Jannik Sinner, care a fost depistat pozitiv de două ori la clostébol în martie.

Șocul trăit de un bărbat care s-a trezit în zorii zilei cu un TIR în casă. Șoferul ar fi încercat să evite un cal

Ziare.com acum 5 ore
Un TIR a intrat sâmbătă dimineaţă, 28 septembrie, într-o casă de pe marginea DN 25, în judeţul Galați. Șoferul a rămas încarcerat. El a declarat că a încercat să evite un cal. Proprietarul casei a suferit un atac de panică, dar nu a fost rănit. ”În

Doctorița din Sibiu acuzată că lua mită de la pacienți a fost arestată

HotNews acum 4 ore
Medicul din Sibiu care a fost acuzat de 13 acte de luare de mită a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, au decis magistraţii Tribunalului Sibiu în noaptea de vineri spre sâmbătă, informează News.ro. Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a anun

Vremea

București
acum

26°
sâm.

19°/31°
dum.

15°/23°
lun.

12°/15°
mar.

12°/15°
Iasi
acum

23°
sâm.

16°/28°
dum.

11°/19°
lun.

9°/14°
mar.

9°/15°
Constanta
acum

23°
sâm.

20°/23°
dum.

14°/22°
lun.

10°/13°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

16°/27°
dum.

8°/15°
lun.

7°/9°
mar.

7°/13°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/29°
dum.

11°/17°
lun.

8°/15°
mar.

6°/15°