Mulţi iubitori ai dansului au dorit ca Pina Bausch sa ajungă şi pe o scenă din România, prin creaţiile ei. Dar nu a fost să fie.

A ajuns ultimul ei film, Dancing Dreams, a cărui premieră a avut loc, la un an după dispariţia Pinei, la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin din 2010, la noi lansarea filmului fiind susţinută de Centrul Naţional al Dansului Bucureşti şi de Goethe Institut.

Dar Centrul Naţional al Dansului Bucureşti nu s-a mulţumit doar cu prezentarea filmului, ci a dorit să ne-o apropie pe Pina Bausch şi modelul ei creativ într-un mod inspirat şi original, prin patru piese ale unor artişti români, gândite în spiritul Pinei, creatoarea conceptului de teatru – dans şi cea mai prestigioasă reprezentantă a acestei forme scenice. Alegerea a fost fericită, căci cel mai frumos fel de a evoca memoria unui creator – a Pinei Bausch în acest caz – este acela de a crea în spiritul lui, dovedind că a deschis un drum viabil, pe care pot merge şi alţii, dar într-un mod personal. Centrul Naţional al Dansului a lansat provocarea, către oricare dintre creatorii români care ar avea curajul să o preia pe cont propriu: Eu sunt Pina. Şi la provocare au răspuns coregrafii Andreea Tănăsescu, Valentina de Piante-Niculae, Andreea Novac şi cronicarul Adriana Gheorghe.

Duos, piesă în lucru, prezentată cu acest prilej de Andreea Tănăsescu, este un fragment coregrafic dintr-o lucrare mai amplă Tentaţia Sfântului Anton, a cărei premieră va avea loc peste puţin timp. Încă de la anterioara sa creaţie, de la sfârşitul lui 2009, Exil în pământul uitării, era vizibil faptul că Andreea Tănăsescu se încadrează prin creaţia sa marii familii a teatrului–dans, familie atotcuprinzătoare, chiar dacă îmbracă chipuri diferite. Feluritele relaţii posibile în cadrul unui cuplu au fost evocate de şase personaje, reunite de fiecare dată câte două în prejma unei mese, joc l