La aproape 16 ani după sângerosul război de independenţă şi după şase ani de negocieri cu Uniunea Europeană, Croaţia face un pas suplimentar spre integrarea în UE. Comisia Europeană ar urma să anunţe vineri, 10 iunie, că a terminat discuţiile cu Zagrebul.
"E o mare zi pentru Croaţia, întrucât deschide o nouă pagină a istoriei noastre", a declarat încă de joi seară Ivo Iosipovici, preşedintele Croaţiei, într-un interviu acordat Agenţiei France Presse.
Sfârşitul negocierilor cu Bruxelles-ul coincide practic cu aniversarea a două decenii de când Croaţia a devenit independentă, semn cât de dificilă a fost apropierea Zagrebului de restul Europei.
Pentru opinia publică de altfel, mai sceptică faţă de Europa decât liderii de la Zagreb, aceste negocieri au durat prea mult, şase ani şi s-a insistat prea mult pe cooperarea ţării cu justiţia internaţională în domeniul crimelor de război.
Evenimentul de vineri constituie totuşi o etapă istorică suplimentară şi esenţială în perspectiva integrării ţărilor balcanice în marea familie europeană. După ce şi-a început negocierile de aderare în 2005, fosta republică iugoslavă va putea adera efectiv la Uniunea Europeană, cel mai probabil la mijlocul anului 2013.
Înaintea Croaţiei, o altă ţară născută din explozia Iugoslaviei aderase la UE, e vorba de Slovenia, care devenise membră încă din 2004. Experţii economici se aşteaptă ca promisiunea de aderare făcută acum Croaţiei să încurajeze şi investiţiile străine, necesare pentru a redresa situaţia economică a ţării, după doi ani de gravă criză.
La aproape 16 ani după sângerosul război de independenţă şi după şase ani de negocieri cu Uniunea Europeană, Croaţia face un pas suplimentar spre integrarea în UE. Comisia Europeană ar urma să anunţe vineri, 10 iunie, că a terminat discuţiile cu Zagrebul.
"E o mare zi pentru Croaţia, întrucât deschide o