Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primii pensionari "speciali" care au executat statul (România Liberă)

Publicat in rfi, vineri 10 iunie 2011 ·

„Pădurile, lăsate de deputaţii PDL şi UDMR pradă gateriştilor” (Jurnalul Naţional). „Trei din cinci români nu se mai întorc” (Adevărul). „Cum a ajuns Liviu Dragnea din baron local mare lider PSD” (Evenimentul Zilei).

Din aproape 3.000 de pensionari (din alte categorii decât militarii) care au contestat recalcularea pensiilor, 160 au obţinut hotărâri definitive şi irevocabile. Zece au luat deja banii, iar restul aşteaptă redactarea sentinţelor.

Aproape 160 de pensionari au câştigat în instanţă, definitiv şi irevocabil, repunerea în plată a pensiilor de serviciu anterioare recalculării. Cei mai mulţi provin din rândurile foştilor angajaţi din Justiţie (personal auxiliar al tribunalelor, de exemplu grefieri), însă în ultima perioadă au câştigat contestaţiile în instanţă şi foşti aviatori. Au existat şi cazuri absolut similare în care reclamanţii au pierdut, dar ei ameninţă acum că vor merge la CEDO. Jurnalul Naţional: „Pădurile, lăsate de deputaţii PDL şi UDMR pradă gateriştilor”

Retrocedările ilegale din judeţul Timiş au ajuns pe masa deputaţilor din Comisia de cercetare a abu­zu­rilor. Peste 11.000 de hectare de pă­dure, cu o masă lemnoasă în valoare de peste 30 de milioane de dolari, au fost cedate de autorităţile locale, cu aju­torul judecătorilor, unei societăţi-fan­tomă, înfiinţată de autorii celor mai mari defrişări din zonă, fraţii Dorin şi Florin Măran.

Jurnalul Na­ţional a relatat deja despre aface­rile ce­lor doi şi despre încrengăturile po­li­tice pe care s-au bazat în obţinerea dreptului de a stăpâni pădurea. Cazul a fost reclamat la Comisia de abuzuri de către Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva şi ar fi meritat înfiinţarea unei comisii parlamen­tare de anchetă, propusă de preşedintele Comisiei de cercetare a abu­zu­ri­lor deputatul Ioan Stan (PSD). Adevărul: „Trei din cinci români nu se mai întorc"

Între august 200

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîțu: „Am fost propus premier de SACRIFICIU, știam asta și m-am retras”

Gandul acum 2 ore
În cadrul unei ediții transmise live a emisiunii „Ai aflat! cu Ionuț Cristache” de la Gândul, Florin Cîțu, fost premier și ministru de Finanțe în Guvernul României, a vorbit despre experiența sa în politică, la cârma Partidului Național Democrat, și

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 44 minute
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum o ora
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum o ora
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum o ora
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Consolidarea seismică a clădirilor din Capitală, cea mai mare prioritate în București, potrivit ministrului Dezvoltării

Adevarul acum o ora
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, afirmă că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală.

Sorin Grindeanu îl atacă pe Dragoș Pîslaru după declaraţiile despre Autostrada Moldovei

Mediafax acum o ora
„Acesta este doar unul dintre loturile Autostrăzii Moldovei „pierdut” din PNRR. În realitate, se circulă deja pe mare parte dintre autostrăzile despre care unii – în mod total iresponsabil – spun că nu vor mai fi construite. Nu pot să nu mă întreb,

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum o ora
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 8 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Ministrul de Externe anunţă posibile noi rechemări de ambasadori şi concursuri în 2025

BusinessMagazin acum 2 ore
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, confirmă că sunt posibile noi rechemări de ambasadori pe modelul cazului Andreei Cristescu, în contextul evaluărilor în curs la nivel diplomatic.

Vremea

București
acum

23°
mie.

20°/34°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
Constanta
acum

22°
mie.

21°/35°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

17°/30°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
Timisoara
acum

22°
mie.

20°/28°
joi

12°/21°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°