Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Antonescu: Candidatul USL la prezidenţiale poate fi din PSD

Publicat in Cotidianul, vineri 10 iunie 2011 ·

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a explicat la Slatina, că USL ar putea desemna un candidat din partea PSD pentru prezidenţiale, dacă pesedistul ar fi cel mai bine clasat în sondaje, dar atunci premierul dat de PSD ar demisiona, şi guvernul ar fi preluat de liberali.

"Nicăieri în protocolul acela nu scrie că PNL are candidatul la preşedinţie, cu atât mai puţin că pe el îl cheamă Antonescu sau ştiu şi eu cum, sau că PSD are poziţia de prim-ministru. Pe ipoteza asta se spune foarte clar însă că există o repartiţie bipolară a acestor poziţii. Ca să discutăm practic, se întâmplă în felul următor: presupunem că ajungem la alegeri, dă Dumnezeu, trăim, mai facem alegeri, le câştigăm şi USL trebuie să desemneze un premier. Dacă asta s-ar întâmpla mâine, aşa cum am şi spus, şi cum vedeţi că ne şi comportăm cumva public, încercăm să conturăm nişte posturi pentru liderii Uniunii, probabil, nu am o decizie în sensul acesta, sigur că aş strânge partidul, dar probabil că ar megre pe desemnarea liderului PSD, Victor Ponta, premier", a explicat Antonescu înţelegerea de la nivelul USL, potrivit comunicatul transmis de Biroul de presă al PNL.

Liderul liberal a explicat şi ce s-ar întâmpla ulterior, pentru candidatul la Preşedinţie."Mai dă Dumnezeu şi mai trăim şi ajungem în preajma alegerilor prezidenţiale, preajma însemnând un an înainte, totuşi e un candidat. Vedem atunci cum stăm în sondaje. Dacă se întâmplă că în sondaje nu mai este un liberal primul, cum se întâmplă acuma, şi ţâşneşte un pesedist, atunci, e foarte bine, punem un pesedist candidat la preşedinţia României, preşedintele PSD/premier demisionează şi se reface guvernul cu un premier liberal", a precizat Antonescu algoritmul.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a explicat la Slatina, că USL ar putea desemna un candidat din partea PSD pentru prezidenţiale, dacă pesedistul ar fi cel mai bine clasat în s

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 57 minute
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Nicușor Dan, la Congresul PNL: România are un VIITOR tangibil, peste 2-3 ani

Gandul acum 44 minute
Nicușor Dan le-a transmis mulțumiri liberalilor, pentru că „în urmă cu două luni, România a trecut printr-un moment dificil și PNL a mers pe direcția corectă”. Șeful statului a participat la Congresul Extraordinar al PNL, organizat sâmbătă. În opini

Nicuşor Dan a anunţat o conferinţă de presă, luni, la ora 10

News.ro acum 24 minute
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a anunţat că, luni, la ora 10, va face o conferinţă de presă şi va răspunde la toate întrebările jurnaliştilor.

Vine din nou canicula. Cod galben în şase judeţe şi în București. Valul de căldură se va extinde şi intensifica

HotNews acum 57 minute
ANM a emis o atenționare cod galben de caniculă care vizează, duminică, șase județe și Capitala. Meteorologii spun că de săptămâna viitoare căldura extremă va fi resimțită în mai multe zone din țară. Duminică, în intervalul orar 12 – 21, în judeţele

Ciprian Ciucu, despre o candidatură la Primăria Capitalei: Sper să am partidul cu mine

Gandul acum 58 minute
Pentru Ciprian Ciucu, susținerea PNL pentru o eventuală candidatură la Primăria Capitalei este „un pas esențial”. Întrebat dacă vicepreședinția PNL ar fi un prim pas către o candidatură la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu recunoaște că are emoții ș

Congres PNL - Moşteanu (USR): Sunt doi oameni politici în jurul cărora putem construi momentul ăsta. Nicuşor Dan şi Ilie Bolojan au arătat prin tot ce au făcut în anii ăştia şi mai ales în ultimele luni că merită această încredere a populaţiei

News.ro acum o ora
Ministrul Apărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu (USR), a afirmat, sâmbătă, la Congresul PNL, că sunt doi oameni politici în jurul cărora se poate construi în acest moment şi aceştia sunt preşedintele României, Nicuşor Dan şi premierul Ilie Bolojan. Moş

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 4 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Bob Dylan va susţine din toamnă 23 de concerte în Europa

HotNews acum 4 ore
Legenda folk şi laureatul Premiului Nobel Bob Dylan va susţine 23 de concerte în Europa, începânddin 16 octombrie. La Palais des Congrès din Paris va cânta în 30 şi 31 octombrie. Aflat în prezent într-un turneu de vară în Statele Unite, artistul în

Primii turiști ruși au ajuns în stațiunea nord-coreeană inspirată de Benidorm

HotNews acum 3 ore
Un nou complex turistic pe plajă din Coreea de Nord, criticat de organizaţiile pentru drepturile omului pentru tratamentul dur aplicat muncitorilor din construcţii, a primit în această săptămână primul grup de turişti ruşi, relatează BBC, conform Ne

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum 4 ore
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Vremea

București
acum

27°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/30°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

26°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°