Andrei Poenaru a plecat, fără să ştie părinţii, cu încă doi colegi de clasă la scăldat, neţinând cont de faptul că apa Mureşului este adâncă şi plină de curenţi.
Imediat după ce a intrat în apă, trupul lui a fost luat de curenţi şi nu a mai ieşit la mal. Şase subofiţeri cu o barcă penumatică au continuat, joi, căutările începute cu o zi înainte. „Miercuri seara, timp de mai bine de trei ore, s-au efectuat căutări pe aproape un kilometru, însă trupul tânărului nu a fost găsit. În cursul zilei de joi, căutările au fost reluate, dar Mureşul are o adâncime de peste trei metri în zona respectivă, astfel că operaţiunea este destul de dificilă", a declarat Sorina Ambruş, purtător de cuvânt al ISU Arad.
Colegii băiatului au venit, joi, pe malul Mureşului şi au aruncat flori în apă, sperând ca trupului lui să fie găsit cât mai repede. Ei spun că Andrei a fost un copil foarte bun şi nu merita această soartă.