Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Lucian Duţă, spune la RFI că ar putea publica listele nominale cu medicii care au semnat contractul-cadru, pentru ca pacienţii să se poată îndrepta către ei, dacă ceilalţi medici refuză să semneze contractul, informează Mediafax.
Duţă mai declară că aproape jumătate dintre medicii de familie au semnat contractul până acum. Pe de altă parte, "doar infuzia privată de bani poate salva sistemul sanitar de la colaps", afirmă el.
Aproape 50 la sută dintre medicii de familie au semnat până acum contractul-cadru, anunţă Lucian Duţă.
"Ultimele date pe care le avem arată că ne îndreptăm spre procentul de 50 la sută al medicilor care deja au semnat cu noi. Eu sper că vom debloca această situaţie până marţi", spune preşedintele CNAS.
Lucia Duţă a precizat că, dacă nu se va debloca situaţia şi dacă restul de medici nu vor dori să semneze în continuare contractul cu CNAS, atunci instituţia va face publice listele nominale cu medicii care au semnat "şi pacienţii se pot îndrepta către acei medici şi se pot duce să-şi ia reţetele ca şi până acum, gratuite".
Din 1 iunie, medicii de familie nu au mai putut să prescrie pentru pacienţi reţete compensate şi bilete de trimitere către specialişti, în condiţiile în care aceştia nu au semnat noul contract-cadru, iar cel din 2010 a expirat.

Aproape 50