Mircea Iorgulescu despre discursul lui Jean Marie Le Clezio la decernarea premiului Nobel în decembrie 2008. Doi dintre colegii săi, Matei Vişniec şi Luca Niculescu, îl evocă pe Mircea Iorgulescu. “De ce se scrie ?”

"Întrebarea este imposibilă. Le Clezio şi-a început discursul cu formularea întrebării pentru a continua spunând că îşi imaginează că oricine îşi are propriul răspuns la această întrebare: de ce se scrie?

"Există predispoziţiile, există mediul, există circumstanţele şi, bineînţeles, bineînţeles, există incapacităţile", a adăugat el cu o bună ştiinţă retorică. Fiindcă pe portiţa acestei aparent anodine observaţii, Le Clezio a deschis o vastă perspectivă: scrisul ca formă a non acţiunii.

Sau, cu propria exprimare, dacă se scrie înseamnă că nu se acţionează, că ne simţim în dificultate în faţa realităţii, că alegem un alt mod de a reacţiona, un alt tip de comunicare, o distanţă, un timp al reflecţiei…

Iar acesta este chiar secretul literaturii lui Le Clezio. Sub o aparenţă modestă, de adevăruri simple, de fraze clare, proza lui are de fapt o neobişnuită adâncime.

De aceea s-a şi afirmat despre el, cu suficienţa dintotdeauna a spiritelor însetate de false străluciri, că ar fi un mediocru. Nu e deloc un mediocru. Dar pentru a percepe profunzimea unui scriitor este nevoie de organ de gust şi de inteligenţă. Să trecem însă…

Suficienţa agresivă nu e chiar cel mai grav păcat din lume. Nu e de aceea o simplă ingeniozitate că Le Clezio şi-a organizat discursul de recepţie de la Stockholm, în jurul conceptului metaforă Pădurea paradoxurilor, care aparţine unui scriitor suedez, Stig Dagerman. Iar Pădurea paradoxurilor este de fapt, spune Le Clezio, situaţia în care se găseşte scriitorul.

El vrea să scrie pentru înfometaţi dar cei care citesc au burţile pline. El, scriitorul, se confruntă cu realul, dar este cel mai ade