CEC Bank, singura bancă de top rămasă în proprietatea statului, marşează pe creditarea în lei, prelungind până la sfâşitul lunii iulie o campanie în cadrul căreia vinde împrumuturi garantate cu ipotecă la o dobândă de 6,9% pe an, fixă în primul an.
Din anul al doilea, dobânda devine variabilă, fiind calculată după formula Robor la trei luni plus o marjă de 3 puncte procentuale, ceea ce ar însemna în prezent 8,44% pe an.
CEC rămâne astfel în lupta refinanţărilor de credite - singurul segment de piaţă care pare să aibă potenţial în această perioadă în care incertitudinile economice se menţin -, concurând însă cu alternativele de finanţare în valută, la dobânzi mai mici, oferite de celelalte bănci. Spre exemplu, pentru un credit de 30.000 de euro pe 30 de ani ratele lunare la creditele vândute de băncile cu acţionariat străin merg de la 180 până la 230 de euro.
În schimb, un credit de valoare similară contractat de la CEC Bank în lei - suma ar fi 124.000 de lei, tot pe 30 de ani - ar conduce la o rată lunară de 1.240 de lei (echivalentul a 298 de euro). Chiar şi oferta de finanţare în euro oferită de CEC Bank este uşor mai ieftină, rata lunară fiind de 292 de euro. În schimb, cine alege un credit în lei nu mai trebuie să îşi facă griji din cauza riscului de curs, care a dovedit în ultimii ani că poate fi usturător.
În cadrul campaniei, CEC vine cu comision de analiză dosar zero şi reducere de 50% la plata onorariului minim notarial, exclusiv TVA.
CEC Bank, singura bancă de top rămasă în proprietatea statului, marşează pe creditarea în lei, prelungind până la sfâşitul lunii iulie o campanie în cadrul căreia vinde împrumuturi garantate cu ipotecă la o dobândă de 6,9% pe an, fixă în primul an.
Din anul al doilea, dobânda devine variabilă, fiind calculată după formula Robor la trei luni plus o marjă de 3 puncte procentuale, ceea ce