Preţurile produselor alimentare şi nealimentare au crescut cu 0,2% în luna mai faţă de luna aprilie. Tarifele serviciilor au crescut şi ele cu 0,4% în luna mai faţă de luna aprilie, a anunţat Institutul Naţional de Statistica. Faţă de lunile anterioare însă, inflaţia s-a mai temperat.
În luna mai faţă de luna anterioară, preţurile mărfurilor alimentare şi nealimentare au crescut cu 0,2%, în timp ce tarifele serviciilor au crescut cu 0,4 procente.
Fructele au înregistrat cea mai mare creştere a preţului. Pentru un kilogram a trebuit să scoatem în luna mai cu aproape 7 procente mai mult decât în luna aprilie.
Pe locul doi în topul scumpirilor sunt cartofii cu o creştere de circa 4%, mierea de albine cu 1,4% şi zahărul cu 1,2%.
Pe de altă parte, sunt şi alimente care au devenit mai accesibile. Vorbim de ouă, care sunt mai ieftine cu 6,4%, legume şi conserve de legume, ale căror preţuri sunt cu 0,9% mai mici, dar şi de telemeaua de oaie, care costă cu 0,4% mai puţin.
Preţurile produselor alimentare şi nealimentare au crescut cu 0,2% în luna mai faţă de luna aprilie. Tarifele serviciilor au crescut şi ele cu 0,4% în luna mai faţă de luna aprilie, a anunţat Institutul Naţional de Statistica. Faţă de lunile anterioare însă, inflaţia s-a mai temperat.
În luna mai faţă de luna anterioară, preţurile mărfurilor alimentare şi nealimentare au crescut cu 0,2%, în timp ce tarifele serviciilor au crescut cu 0,4 procente.
Fructele au înregistrat cea mai mare creştere a preţului. Pentru un kilogram a trebuit să scoatem în luna mai cu aproape 7 procente mai mult decât în luna aprilie.
Pe locul doi în topul scumpirilor sunt cartofii cu o creştere de circa 4%, mierea de albine cu 1,4% şi zahărul cu 1,2%.
Pe de altă parte, sunt şi alimente care au devenit mai accesi