Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bravo, Traian Băsescu!

Publicat in Cotidianul, sâmbătă 11 iunie 2011 ·

Şocant! Domnul Traian Băsescu nu a fost bădăran. Vineri nu a fost bădăran. Vineri! Uluitor: domnul preşedinte al României a reuşit uluitoarea performanţă să se abţină şi să nu îi vorbească urât unei doamne. Unei femei. În cele din urmă, abia, unei ziariste.

Nu mi-a venit să cred ce-mi aud urechile, la partea de întrebări de după declaraţia de la Palatul Cotroceni a garantului constituţional al ţării noastre. Am fost uluit că domnul preşedinte al României nu a replicat precum un mojic în faţa unei femei, care din întâmplare e şi ziaristă. Dar care poate fi, la fel de bine, pensionară care se plânge de taxarea inechitabilă a pensiilor pentru asigurările de sănătate sau profesoară în mediul rural care este nemulţumită că i-a fost tăiat pe nemeritate salariul şi aşa mic de bugetar.

Iritat totuşi, dar numai un strop, de întrebarea Oanei Sultănoiu de la Realitatea TV, domnul Traian Băsescu a respectat, vineri, în premieră - în cei şapte ani ai mandatului său la Palatul Cotroceni -, funcţia pe care o exercită: cea de preşedinte al României.

Pur şi simplu domnul Băsescu T., într-un mod incredibil de frumos, de elegant, i-a spus corespondentei de televiziune la Administraţia Prezidenţială că este inutilă întrebarea pe care tocmai o pusese, atâta vremea cât - considera domnia sa - tocmai dăduse un răspuns pe aceeaşi temă.

Într-un mod şi mai şocant, în afară de momentul de civilitate şi de bună creştere, Traian Băsescu a manifestat chiar şi un strop de înţelegere pentru constrângerile la care este supus un jurnalist. Astfel, deşi au părut halucinaţii auditive, domnul care exercită funcţia de garant constituţional al statului român a putut fi auzit spunându-i Oanei Sultănoiu că înţelege insistenţa redacţiei de a-i solicita să îi adreseze întrebarea şi a repetat că apucase să răspundă la aceasta.

Şeful statului român a generat şi un moment aberant: n

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Papa Leon al XIV-lea: Numele ales divulgă planurile pe care le are în fruntea Bisericii Catolice

HotNews acum 28 minute
Primul indiciu despre planurile noului papă a fost dezvăluit odată cu numele pe care acesta l-a ales joi la Vatican, scrie site-ul cotidianului The Independent. Cardinalul american Robert Prevost, în vârstă de 69 de ani, a fost ales joi noul papă și

Prima dezbatere prezidențială George Simion – Nicușor Dan. Când și unde are loc

HotNews acum 12 ore
Prima dezbatere electorală dintre primarul Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile prezidenţiale, și prezidențiabilul AUR, George Simion, are loc joi, 8 mai, la în sediul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica

VIDEO Nicușor Dan susține că „așa-zisul sistem” nu se teme de George Simion: „De ce v-ar fi dat Marcel Ciolacu voturi ca să intrați în turul 2?”

HotNews acum o ora
Cei doi contracandidați din finala prezidențială și-au adresat întrebări unul celuilalt, joi, în timpul dezbaterii de la Euronews, context în care Nicușor Dan a sugerat că George Simion nu este anti-sistem cum pretinde. „Dacă sistemului, așa-zisului

George Simion: Îl respect pe președintele FIDESZ și premierul Ungariei Viktor Orban, multe din politicile sale nu toate vor fi politică de stat și în România

G4Media acum 2 ore
În cadrul primei dezbateri televizate de la Euronews România, candidații turului doi al alegerilor prezidențiale au fost chestionați despre felul în care se raportează la minoritatea maghiară din România. Susține G4Media. Click AICI pentru a redirec

George Simion, despre sprijinul pentru Ucraina: România nu va mai da niciun leu pentru o altă țară

Mediafax acum 2 ore
Cei doi candidați au fost întrebați la dezbaterea de la Euronews ce ar vota în Consiliul European, în cazul în care ar fi președinte, în ceea ce privește sprijinul pentru Ucraina. „Fără discuție pentru că securitatea României și securitatea Republic

ONG-ul care a sesizat abuzurile din „azilele groazei”, trei întrebări pentru George Simion și Nicușor Dan

HotNews acum 5 ore
Centrul de Resurse Juridice le cere candidaților la prezidențiale, Nicușor Dan și George Simion, să participe la o dezbatere cu societatea civilă și să își arate public angajamentul față de respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități. Organi

Cu ce prețuri intră BYD pe piața din România și de unde pot fi cumpărate mașinile electrice chinezești

Libertatea acum 53 minute
Gigantul auto chinez BYD și-a făcut intrarea oficială pe piața din România joi, în cadrul unui eveniment desfășurat în București. Compania a lansat patru modele electrice, cu prețuri începând de la 22.000 de euro, cu tichetul Rabla.

Parlamentul ucrainean a ratificat acordul cu SUA privind exploatarea resurselor minerale ale Ucrainei

G4Media acum 7 ore
Rada Supremă de la Kiev (parlamentul unicameral) a ratificat joi, cu votul favorabil a 338 din cei 347 de deputaţi prezenţi, acordul cu SUA privind crearea unui fond comun de investiţii care va atrage jumătate din profiturile generate de exploatarea

Consilier BNR: Dacă nu schimbăm direcția, duminica viitoare, Titanic scrie pe noi

HotNews acum 10 ore
Leul pierde peste 1% in fiecare zi, de marți încoace, ROBOR a crescut cu peste 22%, iar statul nu a reușit să împrumute de la bănci nici măcar 500 milioane lei, dobânzile urcând la cer, a scris pe contul său de Facebook Eugen Rădulescu, consilier în

Cererea de anulare a alegerilor prezidențiale din 4 mai, pe ordinea de zi a ședinței de vineri a CCR

HotNews acum 7 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) se reunește vineri în ședință unde va dezbate cererea de anulare a alegerilor formulată de candidatul Partidului Noua Românie, Sebastian Popescu. Pe ordinea de zi a ședinței se află și validarea scrutinului de

Vremea

București
acum

15°
joi

12°/19°
vin.

12°/17°
sâm.

11°/15°
dum.

8°/20°
Iasi
acum

12°
joi

10°/16°
vin.

7°/14°
sâm.

5°/18°
dum.

6°/11°
Constanta
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/13°
dum.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

10°/16°
vin.

6°/16°
sâm.

4°/15°
dum.

5°/12°
Timisoara
acum

11°
joi

10°/15°
vin.

8°/17°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/16°