Adolescentul este pasionat de ştiinţele exacte – matematică, fizică, chimie – şi a adus judeţului numeroase premii la concursuri şi olimpiade naţionale şi internaţionale.
Andi este un adolescent care iese din tiparele obişnuitului. Rar îţi este dat să întâlneşti un copil care să-ţi mărturisească că pasiunile sale dintotdeauna le-au reprezentat olimpiadele, competiţiile şcolare. Şi nu unele oarecare, ci la amterii esenţiale, dificile. Numim aici matematică, chimie, fizică, biologie.
„Am început să merg la olimpiade de prin clasa a IV-a. Pentru mine a fost ceva deosebit. Mi-a plăcut enorm genul acesta de competiţie. Ai o mare satisfacţie când te întorci acasă cu premii”, spune Andi.
A fost atras în primul rând de fizică şi matematică, discipline pe care le devorează. Acum, este elev în clasa a IX-a la Colegiul Naţional „Constantin Carabella”. Visul său este să lucreze în cercetare. Ne-a mărturisit că s-a apropiat de ştiinţele exacte datorită dascălilor săi.
„Profesorii mei mi-au insuflat această pasiune. Implicarea lor, modul de prezentare a materiei. Modul de lucru, de comunicare au contribuit din plin la formarea mea”, spune Andi.
Adolescentul de clasa a IX-a are gânduri mari. Doreşte să-şi continue studiile în străinătate. „Sunt convins că dacă rămân în România nu voi putea să fac mare lucru. Mi-aş dori să ajung la o universitate în Marea Britanie, la Oxford sau Cambridge”, ne dezvăluie Andi Gabriel Brojbeanu. Părinţii sunt decişi să-l sprijine până la capăt.
Pentru matematicianul nostru nu există timp liber. Preferă să stea în casă, să citească, să studieze, să afle lucruri noi în domeniile de care este pasionat.
„Matematica presupune un efort special, comparativ cu celelalte materii. Atenţie, intuiţie, idee. Trebuie să lucrezi asiduu pentru a ajunge la performanţă. Nu toţi pot fi matematicieni. E ca un dar”, spune băia