Sporul natural a fost negativ atât în luna aprilie, de 7.410 persoane (decedaţii având un excedent faţă de născuţii-vii), cât şi în luna martie, de 7.775 persoane.
Numărul copiilor cu vârstă sub un an care au decedat în luna aprilie a fost de 149 (10,8 copii sub un an la 1.000 născuţi-vii, rata fiind în creştere faţă de luna martie, când a fost de 10,5 copii sub un an la 1.000), potrivit Institutului Naţional de Statisctică, citat de Agerpres.
În aprilie, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 4.609 căsătorii (2,6 căsătorii la 1.000 locuitori), în creştere cu 1.390 căsătorii comparativ cu luna precedentă.
Prin hotărâri judecătoreşti definitive s-au pronunţat 3.546 divorţuri (2,02 divorţuri la 1.000 locuitori), cu 177 mai multe decât în luna martie .
Comparativ cu aprilie 2010, numărul născuţilor-vii a fost mai mic cu 2.390, iar numărul persoanelor care au decedat a scăzut cu 688 faţă.
Numărul copiilor cu vârstă sub un an care au decedat în luna aprilie 2011 a fost mic cu 11 faţă de luna aprilie 2010.
Şi numărul căsătoriilor a scăzut în luna aprilie 2011 faţă de perioada similară a anului trecut, cu 4.216. Prin hotărâri judecătoreşti definitive s-au pronunţat cu 513 divorţuri mai multe în luna aprilie 2011 decât în luna aprilie 2010.
Sporul natural a fost negativ atât în luna aprilie, de 7.410 persoane (decedaţii având un excedent faţă de născuţii-vii), cât şi în luna martie, de 7.775 persoane.
Numărul copiilor cu vârstă sub un an care au decedat în luna aprilie a fost de 149 (10,8 copii sub un an la 1.000 născuţi-vii, rata fiind în creştere faţă de luna martie, când a fost de 10,5 copii sub un an la 1.000), potrivit Institutului Naţional de Statisctică, citat de Agerpres.
În aprilie, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 4.609 căsătorii (2,6 căsătorii la 1.000 locuitori), în creştere cu 1.390 căsătorii co