Aproape 8.500 de autoturisme noi au fost înmatriculate în mai, în scădere cu 2,1% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, dar peste cele 5.000 de unităţi aferente lunii aprilie 2011, cea mai vândută marcă rămânând Dacia, potrivit Direcţiei Regim Permise Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV). Astfel, au fost înmatriculate 8.474 de autoturisme, faţă de 8.657 de unităţi în mai 2010, conform datelor anunţate joi de DRPCIV.
Statistica lunii aprilie arată că au fost înscrise 5.000 de maşini. În luna mai cele mai vândute mărci de autoturisme au fost Dacia (2.497 de unităţi, în scădere cu aproape 20% faţă de mai 2010), Volkswagen (921, creştere de 34,6%), Skoda (862, creştere de 23,3%) şi Renault (724, scădere de 12,7%).
Potrivit DRPCIV, printre mărcile mai rare înmatriculate în perioada analizată s-au numărat Infiniti, Jaguar şi Lancia, cu câte două autoturisme, şi Jeep, Quattro, Saab şi Smart, cu o maşină. Totalul vehiculelor noi înscrise în circulaţie în luna mai a fost de 10.781 unităţi, în creştere cu 2,2% faţă de mai 2010. Dintre acestea, 1.242 de autovehicule sunt pentru transport mărfuri.
Aproape 8.500 de autoturisme noi au fost înmatriculate în mai, în scădere cu 2,1% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, dar peste cele 5.000 de unităţi aferente lunii aprilie 2011, cea mai vândută marcă rămânând Dacia, potrivit Direcţiei Regim Permise Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV). Astfel, au fost înmatriculate 8.474 de autoturisme, faţă de 8.657 de unităţi în mai 2010, conform datelor anunţate joi de DRPCIV.
Statistica lunii aprilie arată că au fost înscrise 5.000 de maşini. În luna mai cele mai vândute mărci de autoturisme au fost Dacia (2.497 de unităţi, în scădere cu aproape 20% faţă de mai 2010), Volkswagen (921, creştere de 34,6%), Skoda (862, creştere de 23,3%) şi Renault (724, scădere de 12,7%).
Potrivit DRPCIV, pri