Orice s-ar spune despre români - buni sau răi, săraci sau lipsiţi de griji, eroi ai luptei împotriva imposturii ori trădători recidivişti, angoasaţi cu patalama, visători neînfricaţi sau jalnici perdanţi - un lucru este de netăgăduit: încercările istoriei şi multe altele i-au format (şi) pentru titlul de campioni la improvizaţie. În orice împrejurare şi, aproape, la toate etajele sociale.
Ar trebui, cumva, să fim mândri de acest "drept dobândit", după lupte seculare - foarte înverşunate, ce-i drept, în ultimii douăzeci de ani?! Poate, însă nu când este aplicat de sus în jos: de la nivelul trecătoarelor Puteri, cu menţiunea "spre binele tuturor". Categoric, nu este vorba de cazuri, în masă, de regresie intelectuală, ci de abilităţi... canalizate negativ. Şi de neglijenţă lamentabilă. De joaca de-a "merge şi aşa". Iar experienţa noastră ne-a demonstrat că nimeni nu s-a opus acestui pogorâş neomologat. Stau mărturie răscolitoarele amintiri ale trecutului şi incredibilele întâmplări ale prezentului. Să nu uităm recenta operaţiune "Creanga", pusă în... circulaţie chiar de inspectorul general de la Transporturi, care a reuşit să urnească trenul ministerial cu ajutorul unei crengi, ruptă, pe loc, dintr-un copac.
Se improvizează, la greu, soluţii, chipurile salvatoare!, pe ultimii centimetri, livrate drept infailibile. Multe din ele hrănite cu orgolii exacerbate, cu declaraţii răvăşitoare, furibunde, şi cu interese la înalt nivel. Schimbările de macaz, deciziile pripite, manevrele naţionale distribuite ca ideale pentru rezolvarea problemei x, y, z sunt, de fapt, menite să spulbere orice încercare de reacţie sau de revoltă în rândul celor mulţi, care, dacă nu tac, se mulţumesc să-şi ia o prelungită perioadă de reculegere, de perplexitate şi de uitare. Sau de reverie… improvizată.
Sub drapelul extremei urgenţe se mărşăluieşte şi în analizarea reorganizăr
