Ministerul Mediului şi Pădurilor (MMP) va lansa programul de realizare a pistelor pentru biciclişti, care va începe în luna iulie, a declarat, vineri, la Arad, ministrul de resort, Laszlo Borbely, potrivit Agerpres.
Potrivit acestuia, atât oraşele, cât şi comunele, pot accesa acest program, suma alocată fiind de 50 de milioane de lei.
Aflat într-o vizită în judeţul Arad, pentru a discuta cu autorităţile locale pe marginea proiectelor derulate de MMP în zonă, Borbely a subliniat importanţa programelor finanţate din fondul de mediu, dând ca exemplu "Casa verde pentru persoane fizice", în contextul în care, în 2011, în numai o săptămână, au fost depuse aproximativ 5.000 de dosare, în timp ce, anul trecut, în şase luni s-au depus 18.300 de dosare.
Referitor la POS Mediu, Laszlo Borbely a reamintit că MMP stă bine atât la numărul de proiecte aprobate, cât şi la numărul de contracte semnate, însă responsabilitatea de a implementa aceste proiecte, care beneficiază de fonduri europene, revine autorităţilor locale.
Cu prilejul vizitei sale, Laszlo Borbely a participat la inaugurarea noului sediu al APM Arad. "Este o plăcere să intri într-o clădire verde atât la propriu, cât şi la figurat. Agenţiile de mediu trebuie să fie partenere cu cetăţenii pentru că trebuie să-i deservim cu decenţă pe toţi cei care apelează la noi. Sper că vom avea cât mai multe clădiri 'verzi', mai ales că intenţionăm să lansăm un program nou - 'Acoperişuri verzi', program care să aducă grădini sau plante pe faţadele sau acoperişurile clădirilor", a adăugat ministrul Borbely. Deplasarea ministrului mediului şi pădurilor a continuat cu o vizită la Parcul Natural Lunca Mureşului. AGERPRES
Ministerul Mediului şi Pădurilor (MMP) va lansa programul de realizare a pistelor pentru biciclişti, care va începe în luna iulie, a declarat, vineri, la Arad, ministrul de resort, Laszlo Bo