Se apropie vacanţa. Profitînd de acest lucru, dar şi de invitaţia unei pozitiv insistente domnişoare, pre numele său Ozana, după cel al apei „frumos curgătoare“, care scoate un volum de evocare a celor patruzeci de ani de existenţă a vilei scriitorilor de la Neptun, mă adaptez sezonului. De bună seamă, majoritatea celor prezenţi în volum e compusă din colegi care au frecventat consecvent vila cu pricina. Eu nu am fost decît o singură dată, în vara anului 1992. N-am dansat decît o vară. Înainte de 1990, nici n-aş fi putut merge, nefiind membru al USR. După 1995, iar n-aş fi putut merge, pentru că am demisionat, deodată, şi de la conducerea Convorbirilor Literare, şi din redacţie, şi din Consiliul USR şi din USR ca atare. Motivele ţineau de stilul de conducere al dispărutului Laurenţiu Ulici, dar nu intru în detalii. În fond, despre cei plecaţi dintre noi numai de bine! Mai greu îmi este să-mi explic de ce nu am fost pînă la demisiile cu pricina. Mai ales că îmi plăcuse primul meu sejur, în ciuda idiosincraziilor pe care le am pentru aglomeraţiile exclusiv scriitoriceşti. Dacă îmi amintesc bine, nici nu am mai avut vacanţe o bucată de timp, fiind prins în tot felul de activităţi civice, apoi şi politice, care nu prea se bucurau de vacanţe pe vremea aceea. Da, mi-a plăcut primul şi, deocamdată, singurul meu sejur de două săptămîni – deci n-am dansat chiar toată vara! – de la vila scriitorilor de la Neptun. Poate că am avut şi norocul unei serii cu oameni simpatici! Nu mi-i amintesc pe toţi şi le cer iertare, dar mi-i amintesc pe Denisa Comănescu şi pe Nicolae Prelipceanu, pe Vasile Dan de la tocmai apăruta revistă Arca, pe Doina Uricariu, pe Dan Cristea, proaspăt repatriat, pe Gabriel Dimisianu – pentru care inventariam şi îi semnalam rusoaicele cu „ţîţe mari“, că era un puternic aflux de ruşi în acel an la Neptun, dar era un joc mai degrabă umoristic decît unul cu