Nu mai este un secret pentru nimeni – şi nici nu ar avea rost – faptul că presa românească trece printr-o criză profundă.
La aceasta au contribuit, deopotrivă, o parte dintre ziarişti şi numeroase persoane publice. Ambele categorii şi-au adus aportul la decredibilizarea instituţiilor de informare. Instituţii în absenţa cărora democraţia nu există şi nu poate fi înţeleasă nici măcar conceptual. Cât este conspiraţie şi cât este prostie pură în declanşarea acestei crize, rămâne să judece fiecare.
Cert este că impostura şi lipsa de caracter şi-au făcut loc şi în presa românească, determinând un şir de vulnerabilităţi în faţa intereselor meschine ale mai marilor zilei. Altfel spus, nepriceperea şi stricăciunea morală au atras - ca peste tot în societate - căutătorii de notorietate şi manipulatorii de meserie.
Imposibilitatea majorităţii publicaţiilor şi posturilor radio/TV de a se autosusţine financiar este consecinţa imediată şi directă a celor amintite mai sus. Dar bani s-au făcut şi se pot face din presă. „Problema" este că nu-i faci peste noapte. Această afacere presupune răbdare pentru că depinde de prestigiul pe care-l capeţi.
Niciodată, dar niciodată nu vei putea vinde informaţie şi analiză de calitate după „reţeta" comercializării cu succes a chiloţilor de damă. Asta chiar dacă vâri la tipar sau pe micile ecrane desuuri de damă cu nemiluita.
Cea mai mare greşeală a „capetelor limpezi" din presa românească a fost subestimarea publicului căruia i se adresează. „Asta cere, asta-i dăm!", se mai aude încă pe culoarele redacţiilor. Nu, faptul că cititorii, ascultătorii şi privitorii sunt asaltaţi cu amantlâcuri, mutilări şi sinucideri nu înseamnă că asta îşi şi doresc. În cazul multora funcţionează curiozitatea de moment; pe termen lung, însă, li se instalează dezgustul faţă de presă. Asta înseamnă că nu te mai cumpără decât dacă le ma
