Voinţa de a crede
de William James, Editura Herald
Cartea cuprinde cinci prelegeri ţinute de William James pe o serie de teme umane fundamentale: credinţa, sinuciderea, raţionalitatea, filosofia, conştiinţa şi nemurirea. Toate aceste subiecte reprezintă elemente definitorii ale activităţii şi gândirii umane în raport cu sine însăşi şi cu lumea care o înconjoară. Perspectiva adoptată de James în studiul acestor dimensiuni ale existenţei umane este atât ştiinţifică, dar şi filosofică, filosoful american îmbinând cele două metode cu o abilitate şi o ingeniozitate inconfundabile. Probabil, cel mai tonic aspect din filosofia lui James este perspectiva sa despre ce este şi ce înseamnă cu adevărat filosofia. James i-a deranjat pe unii şi i-a atras pe ceilalţi tocmai pentru că a venit cu ideea inovatoare de a refuza să trateze filosofia ca pe un amuzament nefolositor sau ca pe o „gimnastică intelectuală“, şi a cerut în schimb să se întocmească o legătură raţională între „teoriile“ susţinute de filosofii profesionişti în amfiteatre şi credinţele în funcţie de care fiinţele umane trăiesc în lume.
Aşa cum voinţa de a trăi este cauza principală a cunoaşterii reale, tot aşa tipul de viaţă pe care dorim să o trăim trebuie să determine „teoria“ noastră despre cosmos. O teorie despre cosmos nu are valoare dacă nu este, de asemenea, un mod de viaţă. Credinţa fără fapte nu este nici măcar credinţă, iar credinţa la care James susţine că avem dreptul nu trebuie să fie negare a îndoielii, ci curajul care este dispus să se confrunte cu riscuri reale. Astfel, unul dintre meritele sale este acela de a fi făcut din virtutea curajului temelia întregii vieţi a omului, atât morală, cât şi intelectuală.
William James (1842-1910), fratele romancierului Henry James şi al ziaristei Alice James, reprezintă o figură care se integrează foarte bine atât în istoria filosofiei,
