Nu ştiu câţi sunt atenţi la ce se întâmplă astăzi pe scena politică din România. Am vaga impresie că mai mulţi ştiu despre scandalul castraveţilor spanioli din Germania decât de schimbarea ministrului muncii sau de iniţiativele răsuflate ale doamnei Udrea. Pentru unii însă ceea ce se întâmplă astăzi poate fi o foarte bună lecţie pentru viitor.

Domnul Traian Băsescu este într-o cursă formidabilă pentru recâştigarea încrederii publice din România. În 6 mai 2010, preşedintele Băsescu a declarat că vine criza economică (aproape la doi ani de la declanşarea ei) şi că salariile din sectorul public vor fi reduse cu 25%, iar pensiile de stat - cu 15%. Acum ştim cine i-a sugerat aceste idei: experţii Băncii Naţionale, cei care se luptă de două decenii cu inflaţia, iar inflaţia îi bate în fiecare zi la scor de masă verde. Indiferent de sursa ideilor (complet diferite de propunerile decente ale Fondului Monetar Internaţional, al cărui şef este acum acuzat că a agresat o cameristă de hotel - nu râdeţi, vă rog...), societatea românească a interpretat corect discursul preşedintelui: e criză, statul ajunge în faliment, iar cei de la putere vor să se salveze pe spinarea noastră. Consecinţa a fost că Traian Băsescu s-a prăbuşit în încrederea publică de la 40% la 8% într-o singură lună, trăgând după dânsul pe primul-ministru, liderii PDL şi întregul partid. Luni de zile după acest discurs, i-aş spune istoric, dacă aş avea speranţa că unii din generaţia mea învaţă ceva din istorie, partidul de guvernământ, primul-ministru şi preşedintele au avut grade de încredere publică sub 10%, ceea ce a fost o inovaţie istorică. Nu s-a prăbuşit nimic, pentru că nu sondajele aleg sau sprijină politicienii - sondajele măsoară, nu justifică. Dar s-a ajuns la ciudata situaţie în care partidul de guvernământ, preşedintele şi primul-ministru nu mai au încrederea a nouă din zece români.

În ciu