Retailerul de bricolaj Leroy Merlin, detinut de grupul francez Aveo, care va deschide in august primul magazin pe piata locala, in parcul comercial Colosseum, dezvoltat de firma Nova Imobiliare pe soseaua Chitilei, nu a achizitionat pana acum niciun teren in Romania.
“Nu avem niciun teren in Romania, iar magazinul din Colosseum este in proprietatea Nova. Ei au alocat fondurile necesare constructiei, iar noi suntem doar chiriasi”, spune Cristian Petrescu, director de expansiune al Leroy Merlin Bricolaj, subsidiara locala a grupului.
Magazinul ocupa o suprafata de circa 19.000 de metri patrati, care include si spatiile de birouri ale companiei. Investitia totala se va ridica la circa 18-19 milioane de euro.
In parcul de la marginea Bucurestiului va functiona din toamna si un hipermarket Carrefour, precum si o galerie comerciala.
“In mod normal, chiria pe care o s-o percepem va fi de circa 11 euro pe metrul patrat. Leroy Merlin va plati mult mai putin, pentru ca este unul dintre cei mai importanti chiriasi ai nostri”, explica Panico Panayi, proprietarul cu origini elene al Nova Imobiliare.
In general, francezii aleg sa se extinda la nivelul unei tari prin constructia de magazine proprii.
“Eram dispusi sa cumparam magazinul, dar proprietarului parcului nu a vrut sa vanda”, precizeaza Petrescu.
Panayi nu a vrut sa vanda terenul catre Leroy Merlin pentru ca a dorit sa pastreze intacta structura parcului comercial, in cazul in care peste cateva zeci de ani de la finalizarea tuturor constructiilor s-ar dori o remodelare a spatiului.
Petrescu nu a dorit sa vorbeasca despre planurile de extindere pe piata locala ale retelei franceze de bricolaj, dar a mentionat ca asteapta deschiderea magazinului din Chitila, pentru a vedea modul in care va fi perceput de catre consumatorul romani.
“Leroy Merlin se poate compara, oare