Poliţiştii de frontieră de la Moraviţa au fentat toate evaluările la care au fost supuşi pentru aderarea României la Spaţiul Schengen, prezentând de fiecare dată inspectorilor europeni doar o singură tură de serviciu, din cele cinci care-şi desfăşurau în mod curent activitatea la graniţa cu Serbia.
Din acest motiv, nu toţi lucrătorii de la graniţa externă a Uniunii Europene aveau acelaşi grad de pregătire profesionale. Poliţiştii de frontieră spun că şi la alte puncte de frontieră s-ar fi procedat la fel, cu o tură „de elită" scoasă mereu în faţă. Numită „Tura Schengen" sau „Tura aleşilor", aceasta a fost antrenată şi pregătită de către instructori de la Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, conduşi de comisarul şef Haralambie, la care s-a adăugat o tură de rezervă. Pregătirea s-a desfăşurat la sediul IJPF Timiş, iar membrii din Tura Schengen au fost nominalizaţi de către şefii de punct sau direct de către conducerea centrală a IGPF Bucureşti, ne-au precizat surse din cadrul IJPF Timiş. După fiecare vizită de evaluare, fie că a fost vorba de conducerea Ministerului de Interne sau a comisarilor europeni care se ocupau cu testarea performanţelor profesionale ale poliţiştilor de la Moraviţa, componenţii din Tura Aleşilor reveneau la turele unde activau de drept. Este vorba de 40 de persoane, ofiţeri şi subofiţeri, şefi de ture şi de grupe, precum şi lucrători care prelucrau documentele de călătorie şi cei repartizaţi la supravegherea zonei verzi, de graniţă. La gheretele unde se efectua controlul documentelor de călătorie erau 16 lucrători pe schimb, iar cei aflaţi la supravegherea zonei verzi erau în număr de 24.
„În mod normal ar fi trebuit să ne pregătească din punct de vedere profesional pe toţi cei care activam în punctul de frontieră de la Stamora-Moraviţa, atât rutier, cât şi feroviar. Numai că şefii de la Bucureşti au ales să ieşim în fa