Patriotismul... acest sentiment care ne face şi în vremuri de restrişte să fim mândri că suntem români... această adrenalină care şterge grijile, piedicile cotidiene, sentimentul de frustrare cauzat de excedentul birocraţiei româneşti etc., etc.

Acest fin şi rafinat sentiment ne mână pe unii dintre noi, în raport şi de statutul şi rolul în societate, să arborăm drapelul. Primarii români s-au obişnuit să-l arboreze pretutindeni şi, e adevărat, este un sentiment frumos să vezi fluturând tricolorul pe şoselele localităţilor, mai ales când ieşi din vestita regiune Harcov (Harghita şi Covasna), unde arareori poate fi zărit.

Am întâlnit însă şi cazuri în care drapelul ţării este folosit în exces, semnificaţiile patriotice ale acestui simbol dispărând sub întrebuinţarea lui ca obiect. Sunt primari în judeţul nostru care ştiu să arboreze drapelul, discret, cu măsură, cu respect faţă de acest simbol. Alături de steagul Uniunii Europene sau de cel al NATO, ce se regăseşte uneori unde te aştepţi mai puţin, tricolorul marchează frumos, din loc în loc, şoselele principale ale localităţilor. Mai sunt însă şi edili care ştiu doar că trebuie să-l arboreze, fără a şti şi cât şi cum. Am rămas uimită văzând în urmă cu ceva timp într-o primărie o încăpere tricoloră. Era chiar biroul unui primar. În timp ce unii edili aleg să-şi tapiţeze mobilierul în culori precum portocaliu, roşu sau galben, primarul respectiv şi-a îmbrăcat tot biroul în tricolor. Bravo lui, ar spune unii, omul îşi iubeşte ţara, nu face politică, mai degrabă aşa decât oranj, purpuriu sau galben! Avea drapelul întins până şi pe birou, ca un fel de faţă de masă. Îl avea arborat la stânga, la dreapta, prins sub formă de ştergar ţărănesc pe perete, sub formă de steguleţe de pus pe birou şi sub formă de steguleţe mici de pus pe perete. Ce mai! O multitudine de forme de patriotism manifest. Şi nu este vorba despr