Liga Emigranţilor sirieni din România a organizat, între orele 15,00 şi 17,00, în Piaţa Victoriei, o "demonstraţie de susţinere a unităţii naţionale şi a reformelor”, împotriva a ceea ce ei au numit intervenţia străină în treburile interne ale ţării şi ca susţinere pentru politica promovată de preşedintele Siriei, Bashar al-Assad.
Participanţii, sosiţi in număr de aproximativ 200, au scandat lozinci prin care chemau la "unitate şi pace”, dar principalul slogan a fost "Dumnezeu, Siria, doar Bashar!”. Totdeodată, demonstranţii s-au declarat împotriva campaniei de presă despre care spun că vizează dezbinarea şi distrugerea Siriei prin provocarea fiecărei confesiuni împotriva celeilalte.
Deşi manifestarea a avut loc în locul şi in intervalul orar în care se desfăşurau demonstraţiile opozanţilor regimului actual de la Damasc, nu s-au înregistrat incidente.