Un câine a fost abandonat de câteva zile într-o maşină parcată în faţa unui supermarket din Braşov. Animalul a intrat in vizorul autorităţilor, însă acestea nu pot interveni în lipsa unei ordonanţe preşedinţiale.
13.00 Proprietarii maşinii s-au întors la autovehiculul aflat în parcarea supermarketului, în urmă cu puţin timp. Aceştia au explicat autorităţilor că au venit din Bucureşti în vacanţă la Braşov şi că la hotelul la care s-au cazat nu au fost primiţi cu animalul lor. „Aceştia au decis să lase pitbullul în maşină timp de patru zile, dar spun că au venit zilnic la el, pentru a îl hrăni şi pentru a-i verifica starea", a declarat Flavius Bărbulescu, şeful SPGA Braşov. Proprietarii câinelui sunt totuşui pasibili de amendă potrivit legii protecţiei animalelor.
12.00 Femela pitbull a fost observată de un braşovean care îşi făcea cumpărăturile la supermarket. Pentru că a observat că animalul este deosebit de agitat şi că maşina în care se află pare abandonată, bărbatul a sunat la serviciul pentru gestionarea animalelor. Reprezentanţii serviciului au intervenit deîndată împreuna cu voluntarii unei asociaţii pentru protecţia animalelor. Aceştia au observat că pitbullul stătea în maşină de cel putin câteva zile, îndurând temperaturile ridicate din ultima perioadă. „Câinele abandonat avea la dispoziţie apă şi mâncare, iar geamurile autovehiculului erau întredeschise. Animalul fusese legat în partea din spate a maşinii, dar a reuşit să se dezlege, iar lanţul i se încurcase la banchetele din faţă. Pentru că nu mai ajungea la mâncare, i-am dat noi prin geam noi provizii. Ulterior, a reuşit să scape de lanţ, iar acum are acces oriunde în autovehicul", a declarat Flavius Bărbulescu, şeful SPGA Braşov.
Fiind vorba despre o proprietate privată, autorităţile au încercat sa îl contacteze pe proprietarul maşinii. Persoana care figurează î