Dacă premierul Recep Tayyip Erdogan obţine supermajoritatea în alegerile de duminică, există temeri că acesta va institui un regim autoritar de tip Putin în Turcia. Cum va influenţa această evoluţie regiunea Balcanilor unde, în ultimii ani Ankara a câştigat o influenţă politică şi economică tot mai mare? Când participi la o reuniune de jurnalişti, discursul oficial al oficialului guvernamental desemnat să deschidă evenimentul nu este tocmai lucrul asupra căruia să te concentrezi. Dar în dimineaţa de 2 mai, cum stăteam în penumbra sălii centrului Atatürk din Bursa o frază mi-a atras atenţia în discursul prin care vicepremierul Bülent Arinc a deschis Forumul Media al Statelor din Balcani: „Ne regăsim din nou împreună după 100 de ani de despărţire‘‘ a zis Arinc. Un semnal de alertă jurnalistică, o cercertare rapidă prin memorie şi am găsit. În 1912, după primul Război Balcanic, ultimele state din regiune aflate sub dominaţia Imperiului Otoman şi-au declarat independenţa. „Regăsirea‘‘ însemna revenirea la familia de dinainte de 1912. Şi nici măcar nu era prima oară când un oficial turc de rang înalt făcea o afirmaţie cu parfum otoman. În 2009, ministrul turc de externe, Ahmet Davutoglu a spus-o pe şleau într-o vizită în Bosnia: „Secolele otomane ale Balcanilor au fost o poveste de succes. Acum trebuie să reinventăm această poveste…Turcia s-a întors‘‘. Neo-otomanismul De altfel, doctrina de politică externă a lui Davutoglu şi a guvernului condus de premierul Recep Tayyip Erdogan a fost denumită chiar neo-otmanism. Ea evoluează în jurul conceptului de „profunzime strategică‘‘ erlaborat de Davutoglu şi presupune un rol activ al Turciei în diplomaţie, o politică externă bazată pe un sentiment al grandorii regăsite şi o viziune despre Turcia ca stat cheie care poate juca un rol politic şi economic activ în Balcani, Caucaz sau Orientul Mijlociu, adică în fostul spaţiu oto