Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Lucian Duţă, spune la RFI că ar putea publica listele nominale cu medicii care au semnat contractul-cadru, pentru ca pacienţii să se poată îndrepta către ei, dacă ceilalţi medici refuză să semneze contractul. Duţă mai declară că aproape jumătate dintre medicii de familie au semnat contractul până acum. Pe de altă parte, "doar infuzia privată de bani poate salva sistemul sanitar de la colaps", afirmă el.
Aproape 50% dintre medicii de familie au semnat până acum contractul-cadru, anunţă Lucian Duţă.
"Ultimele date pe care le avem arată că ne îndreptăm spre procentul de 50% al medicilor care deja au semnat cu noi. Eu sper că vom debloca această situaţie până marţi. Dacă nu o vom debloca şi dacă restul de medici nu vor dori să semneze în continuare contractul cu noi, noi vom face publice listele nominale cu medicii care au semnat şi pacienţii se pot îndrepta către acei medici şi se pot duce să-şi ia reţetele ca şi până acum, gratuite", spune preşedintele CNAS.
Lucian Duţă vrea fonduri private în sistemul sanitar
Lucian Duţă consideră că "doar infuzia privată de bani" ar putea salva sistemul sanitar românesc de la colaps.
"Acum o lună şi jumătate, am fost mandatat în Guvern ca până la anul să vin cu o variantă de pachet de servicii de bază. Eu am spus că definirea acestui pachet de servicii de bază înseamnă standardizarea actului medical, înseamnă reguli reale, care se vor introduce în piaţă, înseamnă un fapt foarte important, acela că statul cu banii pe care-i are va putea spune ce servicii poate acorda populaţiei, numărul şi mai ales calitatea acestora. Ce nu va putea oferi ori ca număr ori ca şi servicii propriu-zise va trebui preluat de către o piaţă privată de asigurări. Doar infuzia privată de bani în sistemul sanitar la ora aceasta poate salva sistemul sanita