Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cinci jucători ai Mexicului, suspendaţi pentru dopaj

Publicat in Adevarul, vineri 10 iunie 2011 ·

Cinci jucători ai naţionalei Mexicului, care dispută în prezent Gold Cup în SUA, au fost suspendaţi după un control antidoping pozitiv, a anunţat secretarul general al Federaţiei Mexicane de Fotbal (Femexfut), Decio de Maria.

"Am vom trece prin etapa foarte dificilă de a deschide o anchetă. Este un moment dezagreabil şi dificil, dar trebuie să respectăm regulamentul", a declarat oficialul.

Jucătorii suspendaţi sunt portarul Guillermo Ochoa (America), fundaşii Francisco Javier Rodriguez (PSV Eindhoven) şi Edgar Duenas (Toluca) şi mijlocaşii Antonio Naelson (Toluca) şi Christian Bermudez (Atlante). Controlul antidoping a fost efectuat la 21 mai, în rândul a 14 jucători, înainte de începutul Gold Cup.

Potrivit lui De Maria, jucătorii ar fi putut ingera accidental alimente care conţin clenbuterol, o substanţă interzisă, utilizată pentru stimularea funcţiilor pulmonare, dar care are şi efecte anabolizante.

"Credem că la mesele din 18, 19, 20 mai, au mâncat pui sau altfel de carne contaminate cu clenbuterol. Este supoziţia de la care am plecat", a spus el.

Clenbuterolul este un betasimulent. Urme foarte mici ale acestei substanţe au fost găsite la un control antidoping asupra lui Alberto Contador, câştigătorul spaniol al Turului Franţei din 2010.

"Deocamdată nu vedem nicio neglijenţă şi nici responsabilitatea cuiva, în special a jucătorilor. Trebuie ca, în virtutea regulamentului, să deschidem o anchetă care începe din momentul în care jucătorii sunt suspendaţi. Continuăm procedurile aplicabile în acest caz (analiza eşantioanelor B). I-am anunţat pe preşedintele Gold Cup, pe şeful Concacaf şi am informat FIFA prin departamentul său juridic şi medical", a declarat De Maria.

Secretarul general al Concacaf Chuck Blazer a declarat că membrii comitetului de competiţii al Gold Cup se vor reuni, vineri, pentru a decide dacă premite Mexicului înl

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune ministrul de Finanțe despre problema amânării sau blocării plăţii pensiilor şi a salariilor, după două zile de proteste ale angajaților

HotNews acum 34 minute
Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a dat marți asigurări că nu se pune problema amânării sau blocării plății pensiilor și a salariilor din aparatul de stat, „așa cum s-a vehiculat, pe surse, în mass-media”, după ce a avut o întâlnire cu repreze

După trei ani, CCR îi dă înapoi lui Traian Băsescu privilegiile de fost președinte

HotNews acum 4 ore
Curtea Constituțională a hotărâtm, marți, 1 iulie, că modificarea legislativă prin care fostului președinte Traian Băsescu i-au fost retrase anumite beneficii este contrară Constituției. Contactat de HotNews, Traian Băsescu nu a vrut să comenteze de

„Suntem cu spatele la zid”. Vicepremierul Dragoş Anastasiu anunţă o nouă „ordonanţă trenuleţ”. Când va fi gata pachetul fiscal

Adevarul acum 2 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu afirmă că zilele acestea va fi anunţat întregul pachet fiscal, în fapt o nouă „ordonanţă trenuleţ”.

Elena Udrea poate fi eliberată din închisoare, a decis Judecătoria Ploiești. Decizia nu e definitivă

HotNews acum 6 ore
Elena Udrea poate să fie liberată condiționat, după ce a executat 3 ani și 10 luni de închisoare din pedeapsa primită în dosarul Gala Bute, a decis Judecătoria Ploiești. Decizia nu este definitivă, iar DNA poate face recurs în trei zile. Judecătoria

Cristi Săpunaru a postat mesajul așteptat de toată lumea: „Nu am primit asta de la Rapid”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Cristi Săpunaru (41 de ani) a postat un mesaj pe rețelele de socializare, imediat după ce contractul dintre și fundașul central a ajuns la sfârșit. Totuși, vreau să menționez clar că nu am primit nicio propunere oficială de a rămâne în cadrul clubul

Misterul panterei negre observate în Bulgaria și România: Amprenta de labă indică altceva, spun experţii bulgari

HotNews acum 56 minute
Animalul sălbatic a cărui prezenţă a fost semnalată în urmă cu câteva zile pe teritoriul Bulgariei şi care ar fi fost văzut apoi și în România, la Giurgiu, ar putea fi de fapt un câine de talie mare, relatează publicația bulgară Novinite citând expe

Vicepremierul Dragoș Anastasiu, către ÎCCJ: „Să strângă cureaua și să nu caute tertipuri creative”

Mediafax acum 2 ore
„Trebuie să fim solidari și nu să căutăm tot felul de tertipuri. Am făcut-o în ultimii zece ani, că de asta am ajuns unde am ajuns… S-au plafonat salarii, s-a găsit ideea de spor. S-au plafonat sporurile, au venit stimulentele, s-au plafonat stimule

VIDEO Luca Băsceanu, oficial la Universitatea Craiova! » Clip inedit la prezentare

Gazeta Sporturilor acum 36 minute
Luca Băsceanu (19 ani) este oficial noul fotbalist al celor de la Universitatea Craiova. Mijlocașul a post prezentat printr-un clip video inedit. De astăzi, lupt pentru Universitatea Craiova! Abia aștept să ne vedem pe Oblemenco! Forța Știința! - Mi

Sfântul Sinod a aprobat canonizarea a 16 femei cu viaţă sfântă. Doamna Maria Brâncoveanu şi Monahia Platonida, soţia lui Neagoe Basarab, între propuneri

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Sfântul Sinod a aprobat, marţi, canonizarea a 16 femei cu viaţă sfântă (muceniţe, monahii, soţii de domnitori, mame de sfinţi şi mărturisitoare), transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții v

Fostul adjunct al lui Șoigu la Apărare, „generalul glamour” Timur Ivanov, a fost condamnat la 13 ani de închisoare pentru corupție

HotNews acum 3 ore
Un tribunal din Moscova l-a condamnat marți la 13 ani de închisoare pe Timur Ivanov, fost ministru adjunct al apărării, pentru deturnare de fonduri și spălare de bani într-un dosar de corupție care intervine în plin conflict armat împotriva Ucrainei

Vremea

București
acum

26°
mar.

19°/31°
mie.

20°/30°
joi

20°/32°
vin.

21°/35°
Iasi
acum

21°
mar.

15°/26°
mie.

14°/29°
joi

15°/30°
vin.

18°/33°
Constanta
acum

21°
mar.

19°/29°
mie.

16°/25°
joi

19°/25°
vin.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

14°/28°
mie.

11°/29°
joi

15°/33°
vin.

18°/36°
Timisoara
acum

26°
mar.

16°/31°
mie.

15°/35°
joi

17°/39°
vin.

21°/41°