Rata medie lunară a inflaţiei a fost de 0,21%, în luna mai, faţă de aprilie 2011, iar în primele cinci luni aceasta s-a cifrat la 0,6%.
Comparativ cu perioada similară din 2010, preţurile de consum au crescut, în mai, cu 8,41%, iar raportat la decembrie 2010 acestea s-au majorat cu 3,05%, conform datelor publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Creşterea medie a preţurilor pe total, în ultimele 12 luni, (iunie 2010 - mai 2011) faţă de anul anterior (iunie 2009 - mai 2010), determinată pe baza IPC şi cea determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este de 7,25.
Potrivit INS, în luna mai, faţă de aprilie 2011, preţurile mărfurilor alimentare au crescut cu 0,21%, cele ale mărfurilor nealimentare cu 0,16%, în timp ce tarifele serviciilor au crescut cu 0,36%.
Analiştii financiar-bancari estimau o rată lunară a inflaţiei de 0,3% pentru luna mai şi o rată anuală de 8,5%.