Ca orice rockstar care „se respectă", Alice Cooper a făcut excese de tot felul. Şi uite aşa a ajuns un bun cunoscător al clincilor de dezalcoolizare. Prietenia lui Alice Cooper cu licorile bahice a început pe la mijlocul anilor'70. În timpul unui turneu de promovare a albumului „Welcome to My Nightmare" din Vancouver, starul a cântat doar câteva piese din setlist. Ba chiar s-a împiedicat şi a aterizat pe podeaua dură de beton de la Pacific Coliseum, lovindu-se la cap. S-a ales cu o vizită la spital unde medicii i-au pus nişte copci. Iniţial, fanii au crezut că totul făcea parte din spectacol. Alice Cooper s-a reîntors pe scenă şi a încercat să mai cânte nişte piese dar după câteva momente a renunţat. Suzi Quatro, care era opening-act, plecase deja aşa că show-ul a trebuit anulat.
Şi de parcă acest incident nu îi dădea de gândit, Alice Cooper a devenit co-proprietarul celebrului club „de beţii" „The Hollywood Vampires" care i-a amplificat apetitul pentru alcool.
În 1977, Alice Cooper ajunsese la apogeu, se zvonea că bea zilnic două baxuri de bere şi o sticlă de whisky pe zi. Un an mai târziu s-a internat într-un spital de psihiatrie pentru a scăpa de dependenţa de alcool. Clipele trăite acolo se regăsesc descrise chiar de Alice Cooper în albumul autobiografic „From the Inside", pe care artistul l-a realizat în colaborare cu Bernie Taupin.
În 1983, Cooper s-a internat din nou într-o clinică de dezalcoolizare şi a făcut eforturi să-şi salveze căsnicia. Trei ani mai târziu dădea sfaturi celor de la Megdeth referitoare la cum să se lase de droguri şi alcool. Ba chiar a rămas foarte bun prieten cu Dave Mustaine. Alice Cooper a continuat să le ofere ajutor colegilor de breaslă care veneau la el să-l întrebe cum să scape de „problemă".
A scăpat Alice Cooper de o dependenţă şi a dat de alta. A devenit pasionat de...golf. Într-atât încât din 1997 are p