Nu daca va castiga, ci cat de multe voturi va reusi sa atraga: aceasta este dilema premierului turc Recep Tayyip Erdogan inaintea alegerilor de duminica din Turcia. Partidul sau tinteste catre obtinerea a doua treimi din voturi, ceea ce ar intari inclinatiile autoritariste deja manifestate de Erdogan.Europa priveste cu ingrijorare la ceea ce ar putea fi o viitoare Turcie neo-otomana puternica dar nedemocrata. O parte din vina ar apartine insa chiar anumitor optiuni ale europenilor.

PARADOXUL TURC

De ce premierul Erdogan este atat de sigur pe victoria partidului sau (AKP – Partidul Justitiei si Dezvoltarii) in alegerile de duminica? Cateva statistici si avem raspunsul: o crestere economica uimitoare pentru anul 2010 – 9%, inflatia la limita inferioara istorica, o crestere a PIB/capita de la 6000 de dolari in 2000 la 14.243 in 2010. Opt ani din acest deceniu infloritor, Turcia a fost condusa de AKP, partidul infiintat de premierul Erdogan si construit in jurul integrarii europene a Turciei. Erdogan a decis sa-si intinereasca partidul pentru alegerile din 12 iunie 2011, cele mai multe femei deputat din Turcia fiind membre in AKP. Paradoxal, dar acest AKP este sprijinit de catre conservatorii suniti ("muhafazakarlar") din Anatolia, oameni ale caror nostalgii se indreapta in special spre epoca de glorie a Imperiului Otoman. Desi sunt practicanti ferventi ai Islamului, putini dintre ei ar sustine un stat islamist bazat pe legea Sharia. Sotiile "muhafazakarlar" se acopera cu val si dau copiilor nume islamice. Conflictul dintre conservatori si opozitia kemalista nu este unul strict politic, ci profund ideologic, generalii kemalisti refuzand sa dea mana cu sotia lui Abdullah Gul, conservatorul ales presedintele Turciei in 2007, deoarece aceasta purta val.

„Partidul lui Ataturk” este supranumele CHP-ului (Partidul Republican al Poporului), misc