Puterea economica, mai degraba decat forta militara, va determina in ce parte se inclina balanta mondiala de putere in acest secol.
Joseph S. Nye, fost adjunct al secretarului american al Apararii si profesor la Universitatea Harvard, autor al lucrarii " The Future of Power" (Viitorul puterii, n.r.), aminteste, pentru Al jazeera, ca, la sfarsitul Razboiului Rece, aceeasi afirmatie a fost facuta de cativa experti.
Puterea economica urma sa devina cheia succesului in politica, o schimbare care i-a facut pe multi sa creada ca noua ordine mondiala va fi dominata de Japonia si Germania.
In zilele noastre, argumenteaza specialistul in relatii internationale, unii interpreteaza cresterea Chinei in productia mondiala drept o schimbare fundamentala a puterii globale, fara a lua in considerare puterea militara. Adeptii acestei teorii sustin ca o putere dominanta din punct de vedere economic devine rapid o putere dominanta din punct de vedere militar, uitand ca Statele Unite au reprezentat cea mai mare economie a lumii timp de 70 de ani inainte de a deveni o superputere militara.
Observatorii dezbat de mult timp ce este mai important: puterea militara sau cea economica. Traditia marxista plaseaza economia pe primul loc in structura puterii, iar institutiile politice reprezinta doar o suprastructura - si liberalii secolului XIX sunt de acord cu aceasta afirmatie, crezand cu putere ca o crestere a interdependentei in comert si finante va face razboiul o chestiune a trecutului.
Cu toate acestea, desi Marea Britanie si Germania erau cei mai importanti parteneri economici in 1914, conflagratia mondiala nu a fost evitata, ba chiar a dat inapoi cu jumatate de secol integrarea economica globala, spune Nye.
Puterea militara, pe care unii o considera forma definitiva de putere in politica mondiala, necesita o economi