Tatăl atacantului brazilian Neymar a declarat, într-un interviu acordat cotidianului As, că pentru fiul său "ar fi un vis" să evolueze la gruparea Real Madrid, însă a menţionat că jucătorul formaţiei Santos nu are oferte nici de la madrileni, nici de la FC Barcelona.
"Nu avem nicio ofertă nici de la Real Madrid, nici de la FC Barcelona şi nici de la Chelsea. Unicul contact care a existat cu o echipă europeană a fost anul trecut, cu Chelsea, însă discuţiile nu s-au finalizat. Suntem mândri că Neymar este legat de cluburi mari din Europa. Bineînţeles că lui i-ar plăcea să joace în Europa. Pentru Neymar, la fel ca pentru orice alt jucător brazilian, ar fi un vis să evolueze la Madrid. Este o onoare că fiul meu este legat de acest club, însă nu există nimic concret. Tot ceea ce ştim este din presă" , a declarat tatăl atacantului brazilian.
Întrebat cât "costă" fiul său, acesta a răspuns: "Nu avem niciun acord cu nimeni, astfel că echipa care vrea să-l achiziţioneze trebuie să plătească 45 de milioane de euro. Aceasta este clauza de reziliere stipulată de Santos".
Cotidianul As scrie, sâmbătă, că cei de la Real Madrid ar putea fi interesaţi de jucătorii Neymar şi Alexis Sanchez (Udinese), în cazul în care nu vor reuşi să-l transfere pe Sergio Aguero (Atletico Madrid). Publicaţia citată menţionează, de asemenea, că Real Madrid nu este dispusă să ofere suma de 45 de milioane de euro pentru Neymar, oferta lor fiind mai mică.
Neymar da Silva Santos Junior, în vârstă de 19 ani, evoluează din 2009 la echipa Santos, pentru care a marcat 27 de goluri în 64 de meciuri. El are cinci selecţii în naţionala Braziliei.