Visul tău de-o viaţă e-o cafea de dimineaţă? Te numeri printre cei care nu pot sta drepţi fără să-şi fi luat porţia zilnică de cafeină? Dacă da, venirea verii ar trebui să aducă şi o reevaluarea a dependenţei de deşteptătorul la ceaşcă. Dacă nu, sigur ai măcar un prieten care să tragă ceva învăţăminte din recomandările de sezon ale revistei Prevention pentru cafegii.
Întrucât cafeaua şi vremea toridă nu prea fac casă bună, cafeina ar trebui, dacă nu eliminată, măcar redusă. Şi pentru că orice dependenţă se tratează cu şi de la cap, ziua ideală pentru a începe programul de detoxifiere este o zi liberă sau măcar una în care nu eşti copleşit de sarcini de serviciu.
Reducerea cantităţii de cafea se face treptat, pe parcursul mai multor zile. Cea mai bună soluţie este înjumătăţirea, de la o zi la alta, a numărului de cafele servite. Cu încă o condiţie: ultima ceaşcă să fie servită cel târziu la ora 14:00.
„Drumul ceaiului” nu e doar calea legendară a comercianţilor chinezi, ci şi o variantă de lucru pentru dependenţii de cafeină. Specialiştii propun înlocuirea ceştii sau cănii de cafea de dimineaţă cu o cană de ceai verde. Cantitatea de cafeină este mai mică, iar cea de oxidanţi, mai mare. Dacă ajungi să tremuri de cheful de-o cafeluţă, există o soluţie la pahar. Cu apă minerală carbogazoasă, suc proaspăt stors de lămâie (pentru detoxifiere) şi ceva suc de fructe. Energizează, răcoreşte şi te face să uiţi (măcar puţin) de pofta de licoarea interzisă.
Pentru a compensa energia pe care obişnuiai să o „procuri” din cafea, îmbogăţeşte-ţi dieta cu alimente bogate în vitamina B: mazăre, spanac sau cereale integrale. În ultimă instanţă, acelaşi scop poate fi atins cu ajutorul suplimentelor de vitamina B. Tot la capitolul ceai, dar cu altă misiune decât ceaiul verde, planta sud-africană Rooibos vine în ajutorul dependenţilor de cafeină. Efectul relaxant