Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Geanina Varga se ocupă personal de cariera Corinei Zugravu

Publicat in Cancan, sâmbătă 11 iunie 2011 · ·

După ce CANCAN a relatat săptămâna aceasta că una dintre succesoarele Geaninei Varga, în postul de prezentator al rubricii Sport de la Prima TV, ar putea fi Corina Zugravu, chiar fosta sa rivală, iată că apar noi informaţii care fac povestea şi mai picantă. Surse demne de toată încrederea, din cadrul Prima TV, ne-au dezvăluit că manechinul Corina Zugravu a ajuns să dea probe pentru postul de ştiristă sportivă la Prima TV după ce a fost propusă - culmea! - chiar de Geanina Varga. Aceasta din urmă, înainte să finalizeze perioada de preaviz stipulată în contractul de muncă, se pare că le-a sugerat foştilor săi şefi câteva nume pe care ar trebui să le aibă în vedere pentru postul rămas vacant după plecarea ei.

Aşa au ajuns numele manechinelor Anca Serea şi Corina Zugravu să figureze pe lista posibilelor sale succesoare. Şi asta în condiţiile în care Corina Zugravu este nimeni alta decât fosta iubită a lui Oliver Arghirescu, actualul iubit al Geaninei Varga. Între cele două foste rivale este drept că la un moment dat a existat un conflict. Cu timpul însă, datorită profesiei lor, pentru că s-au întâlnit de mai multe ori în culise sau pe podiumul de modă, cele două au îngropat securea războiului, iar acum sunt prietene şi se ajută reciproc. Mai mult Geanina pe Corina decât viceversa. Şi asta nu este tot. După ce a trecut prima etapă a castingului, Corina a mai făcut un pas spre o carieră în televiziune - a început să ia lecţii de dicţie cu un specialist la care a ajuns cu recomandarea Geaninei.

După ce CANCAN a relatat săptămâna aceasta că una dintre succesoarele Geaninei Varga, în postul de prezentator al rubricii Sport de la Prima TV, ar putea fi Corina Zugravu, chiar fosta sa rivală, iată că apar noi informaţii care fac povestea şi mai picantă. Surse demne de toată încrederea, din cadrul Prima TV, ne-au dezvăluit că manechinul Corina Zugravu a ajuns să dea pro

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 10 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 5 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 6 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 4 ore
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 8 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ridicări auto - 9 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 24 minute
Prin prezenta, Primăria Municipiului Braşov aduce la cunoştinţă publică, faptul că vehiculele cu următoarele caracteristici: - Auto Nr. FN, Marca BMW, Culoare roşu, Proprietar necunoscut, locul unde a fost găsită str. Dimitrie Cantemir nr. 3 -9; - A

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum 12 ore
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

Vremea

București
acum

24°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

22°
mie.

17°/31°
joi

15°/22°
vin.

13°/26°
sâm.

14°/29°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/30°
joi

16°/28°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

13°/23°
joi

13°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

17°
mie.

11°/18°
joi

14°/26°
vin.

13°/25°
sâm.

13°/30°