Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marea Neagră, un adevărat coşmar pentru delfini. Autorităţile nu iau măsuri

Publicat in Antena 3, duminică 12 iunie 2011 ·

Marea Neagră poate deveni Marea Moartă! Ce nu a distrus poluarea, reuşeşte braconajul! Numai anul acesta, plasele au omorât peste 80 de delfini. Şi asta pentru că suntem ţinta pescarilor turci şi bulgari care ne vizitează an de an. Cu toate acestea, braconierii prinşi până acum în apele teritoriale româneşti n-au făcut nici măcar o zi de închisoare

Delfinii înţeleg când sunt în pericol, spun biologii marini. Iar un delfin prins în plase îşi dă seama că va muri. În marea Neagră, tot mai mulţi trec prin asta şi ajung pe ţărm, morţi. Zona cu probleme e la mile marine distanţă, în larg.

Din 2002, 26 de pescadoare au fost descoperite la braconaj în apele României. Numărul celor care pescuiesc ilegal e însă mult mai mare. Turcii îşi încearcă norocul şi de multe ori o fac cu spor. Dacă sunt prinşi, marinarii nu răspund în faţa legii.

Răspunderea penală se răsfrânge asupra căpitanilor. Aceştia au primit condamnări identice: 2 ani cu suspendare. Unul a fost chiar achitat de judecătorii români.

În birourile cu decizii de la Bucureşti, lumea ştie de dezastru. Ştie şi cam atât. În ultimii ani, în Marea Neagră au fost descoperite peste 200 de kilometri de plase. E greu de spus câţi kilometri se mai află încă în mare.

O soluţie ar fi intensificarea patrulărilor în perioada prohibiţiei. Biologii mai spun că populaţia de delfini trebuie monitorizată. Şi asta pare imposibil pentru autorităţi.

Marea Neagră poate deveni Marea Moartă! Ce nu a distrus poluarea, reuşeşte braconajul! Numai anul acesta, plasele au omorât peste 80 de delfini. Şi asta pentru că suntem ţinta pescarilor turci şi bulgari care ne vizitează an de an. Cu toate acestea, braconierii prinşi până acum în apele teritoriale româneşti n-au făcut nici măcar o zi de închisoare

Delfinii înţeleg când sunt în pericol, spun biologii marini. Iar un

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 8 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

EURO 2024 Elveția, la un pas de optimi, după remiza cu Scoția

Ziua Constanta acum 4 ore
În al doilea meci al etapei a doua din grupa A, Scoția și Elveția au încheiat la egalitate, 1-1. Scoțienii au deschis scorul în minutul în minutul 13, prin McTominay, iar remiza a adus-o Shaqiri, cu golul său din minutul 26. Elveția a acumulat patr

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 8 ore
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 9 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 10 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

Măsuri urgente ASF propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie

Ziua Constanta acum 13 ore
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024 motivând că o astfel de măsură combate creşterea excesivă a preţurilor ce poate avea loc brusc, pe fondul dezechilibrelor din piaţă,

Un indian a MURIT în Italia după ce proprietarul fermei la care lucra l-a abandonat cu un braț tăiat, în urma unui accident de muncă

Gandul acum 6 ore
Un indian care muncea ca sezonier în agricultură în Italia, în apropiere de Roma, a murit miercuri, la două zile după ce a fost abandonat de către angajatorul său cu un braţ tăiat, în urma unui accident de muncă. „Muncitorul agricol indian, care suf

AUR a aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR) din Parlamentul European

News.ro acum 10 ore
Toţi cei şase europarlamentari AUR au aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR). „Ne-au cântat prohodul, dar s-au înşelat! Europarlamentarii AUR vor activa în cadrul Grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR), ce

Vladimir Putin a ajuns în Vietnam pentru o vizită oficială

Adevarul acum 5 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit joi în Vietnam pentru o vizită oficială în această ţară care este un partener al Moscovei încă din perioada sovietică, au informat agenţiile de presă ruse, scrie AFP.

Locuri de muncă - 20 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
CURTEA DE APEL BRAŞOV organizează concurs pentru ocuparea pe perioada nedeterminată a 2 posturi temporar vacante de GREFIER la instanţele din circumscripţia Curţii de Apel Braşov, în data de 06.08.2024. Dosarele de înscriere la concurs se depun până

Vremea

București
acum

23°
joi

23°/38°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

24°
joi

17°/26°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/27°
Constanta
acum

18°
joi

18°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

20°
joi

20°/34°
vin.

21°/36°
sâm.

23°/39°
dum.

21°/33°