Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zile şi Nopţi de Literatură

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 11 iunie 2011 ·

A zecea ediţie a Festivalului Internaţional „Zile şi Nopţi de Literatură“, organizată de Uniunea Scriitorilor din România, este în desfăşurare la Neptun şi Mangalia. Evenimentul a început pe 9 iunie şi se va încheia pe 13 iunie.

Acest festival aduce la un loc numeroşi participanţi din ţară şi din străinătate (Belgia, Cehia, Franţa, Germania, Grecia, Israel, Italia, Marea Britanie, Muntenegru, Polonia, Republica Moldova, Rusia, Serbia, Slovenia, SUA), care acoperă o întreagă arie de manifestare a cuvântului: scriitori, traducători, editori, critici şi redactori de presă literară. Poeţii îşi vor recita din propria creaţie la sesiunile de lectură, iar colocviul invită la o dezbatere cu tema „Literatura fără frontiere – Exil – Exil interior – Exil în propria limbă“. Astfel, festivalul este consacrat anul acesta aspectelor multiple, diverse, contradictorii ale exilului scriitorului, în toate formele lui. Va avea loc şi Ceremonia de decernare a premiilor: Marele Premiu OVIDIUS, pentru o personalitate literară de notorietate, acordat de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional; Premiul Festivalului, acordat de Primăria Mangalia şi Uniunea Scriitorilor din România.

Alături de USR, la această ediţie a festivalului se află Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Primăria Mangalia, Institutul Cultural Român şi Institutul Polonez, Ambasada Israelului în România şi Flemish Literature Fund.

A zecea ediţie a Festivalului Internaţional „Zile şi Nopţi de Literatură“, organizată de Uniunea Scriitorilor din România, este în desfăşurare la Neptun şi Mangalia. Evenimentul a început pe 9 iunie şi se va încheia pe 13 iunie.

Acest festival aduce la un loc numeroşi participanţi din ţară şi din străinătate (Belgia, Cehia, Franţa, Germania, Grecia, Israel, Italia, Marea Britanie, Muntenegru, Polonia, Republica Moldova, Rusia, Serbia, Slovenia, SUA), care acoper

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 4 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum o ora
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 16 iulie, de la ora 15.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Florin Cîțu

Gandul acum 14 minute
„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 16 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitatul emisiunii este fostul premier Florin Cîțu. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum o ora
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Tenis: Jaqueline Cristian s-a calificat în optimi la Iaşi Open

News.ro acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat, marţi, în optimile turneului WTA 250 Iaşi Open. Jaqueline Cristian (27 de ani, locul 51 WTA), favorita numărul 2 a turneului, a dispus de rusoaica Daria Lodikova (29 de ani, locul 415 WTA)

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 4 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Olanda, Danemarca şi Suedia, pregătite să cumpere arme din SUA pentru Ucraina, conform planului lui Trump

HotNews acum o ora
Olanda, Danemarca şi Suedia au indicat că sunt pregătite să participe la planul lui Donald Trump care prevede cumpărarea de arme pentru Ucraina de către Europa, relatează marți agenția France Presse, preluată de Agerpres. Danemarca este „absolut pre

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum 2 ore
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 4 ore
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 5 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Vremea

București
acum

29°
mar.

20°/33°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

26°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

28°
mar.

20°/32°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

16°/28°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

28°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°