Actriţa Marion Cotillard a dat dovadă de simţ al umorului într-o reclamă ce îşi propune să determine bărbaţii să trateze femeile cu mai mult respect. Actriţa laureată a premiului Oscar face reclamă unor sâni falşi pentru frunte, ce au scopul de a-i determina pe bărbaţi să privească femeile în ochi atunci când vorbesc cu ele, scrie dailymail.co.uk.
La începutul reclamei, vedeta spune că America este ţara în care totul este posibil, însă aici multe femei se confruntă cu privirile insistente ale bărbaţilor oriunde se duc şi mai ales la locul de muncă. Marion Cotillard demonstrează această afirmaţie: când merge pe un coridor un coleg se uită insistent la decolteul ei, iar atunci când vorbeşte cu un alt coleg este nevoită să facă gesturi pentru a-i atrage atenţia, deoarece bărbatul se uită la sânii ei.
Actriţa prezintă apoi noul produs, spunând că femeile din Franţa ştiu de secole că pentru a câştiga respectul unui bărbat trebuie să îl facă să le privească în ochi.
“Sânii pentru frunte realizaţi de Janae. Cel mai bine păstrat secret al Franţei. Testele de laborator au demonstrat că sânii pentru frunte redirecţionează privire bărbaţilor de la piept către zona generală a creierului“, spune actriţa în prezentarea produsului.
Sânii pentru frunte au un design elegant şi ajută femeile să câştige respect fără a-şi pierde feminitatea. De asemenea, sunt siguri, refolosibili şi se aplică uşor, se mai spune în prezentarea noului produs
Lui Marion Cotillard i se alătură apoi actriţele Taraji P Henson şi Lesley Ann Warren, care prezintă alte două modele de sâni pentru frunte, afirmând că există o variantă a acestora pentru orice femeie.
Actriţa Marion Cotillard a dat dovadă de simţ al umorului într-o reclamă ce îşi propune să determine bărbaţii să trateze femeile cu mai mult respect. Actriţa laureată a premiului Oscar face reclamă unor sâni fal