Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Limbajul corporal al domnilor, descifrat

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 11 iunie 2011 ·

Limbajul corpului trădează de multe ori adevăratele intenţii ale unei persoane, chiar dacă aceasta depune eforturi pentru a le ascunde. Comunicarea verbală spune foarte multe, iar cunoaşterea secretelor din acest „domeniu“ vă poate oferi un avantaj în cazul în care sunteţi în căutarea unui partener. Ca femeie, atunci când mergeţi la întâlnire cu un bărbat despre care nu ştiţi foarte multe, urmăriţi-i cu atenţie mişcările şi gesturile pentru a putea descifra ce se ascunde dincolo de masca pe care o afişează.

În cazul în care bărbatul cu care vă întâlniţi vă place, va manifesta admiraţie fără să îşi dea seama. Dacă vă găseşte atrăgătoare, în primul moment când vă veţi vedea, el va ridica din sprâncene fără să îşi dea seama. De asemenea, în timpul conversaţiei, gestul va fi repetat, pentru a vă da de înţeles că este interesat de ceea ce spuneţi şi de persoana dumneavoastră, iar pupilele i se vor dilata atunci când vă va privi.

În plus, bărbatul va încerca să vă atragă atenţia cu orice preţ, în general printr-o mişcare sau printr-un gest de care, cel mai probabil, nu îşi va da seama şi va încerca să stea cât mai aproape de dumneavoastră. În cazul în care întâlnirea are loc în cadrul unei ieşiri cu mai multe persoane, bărbatul interesat se va detaşa în mod inconştient de grup, pentru a fi văzut ca o individualitate.

Nu este interesat

La fel cum semnele atracţiei se văd, există şi semne care trădează dezinteresul unui bărbat. Dacă în timpul conversaţiei nu menţine contactul vizual şi se uită în jur în timp ce dumneavoastră vorbiţi, atunci nu este un semn prea bun.

Faptul că nu depune nici un efort să creeze contact fizic, ci preferă să stea cât mai departe de dumneavoastră este un alt semn de dezinteres. De exemplu, dacă sunteţi la cinematograf şi nu vă ia de mână pentru a vă ajuta să vă mişcaţi în sala întunecată, atunci este mai mul

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sebastian Burduja: Nu va veni „armageddonul energetic” de la 1 iulie

BusinessMagazin acum 21 minute
Sebastian Burduja dă asigurări că nu va veni „armageddonul energetic” de la 1 iulie, odată cu eliminarea plafonării preţurilor la curent.

Suma uriașă pe care statul român o cheltuie anual pentru sporuri, bonusuri, premii sau prime pentru bugetari

Adevarul acum o ora
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a anunțat cât cheltuie statul român, anual, pentru sporuri, bonusuri, premii sau prime pentru bugetari. Asta nu include indemnizaţia de hrană și norma de hrană.

Ce urmează după decizia CCR privind declarațiile de avere? Nicușor Dan a cerut intervenția Parlamentului. În ce condiții s-ar putea face asta și cât poate dura: „Va conta foarte mult voința politică”

HotNews acum 5 ore
„În cazul în care motivarea deciziei identifică deficiențe de natură tehnică în cadrul legislativ actual, este responsabilitatea Parlamentului să le corecteze cu celeritate”, transmitea președintele Nicușor Dan, la scurt timp după decizia CCR privin

Mesaj RO-Alert transmis în zona din jurul municipiului Sibiu, după ce a fost semnalată prezenţa unui urs într-o zonă turistică

News.ro acum o ora
Autorităţile au transmis, vineri, un mesaj RO-Alert în mai multe zone din jurul municipiului Sibiu, după ce a fost semnalată prezenţa unui urs într-o zonă turistică. ”În urmă cu puţin timp, pe numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112, a fost semna

Roland Garros: Jaqueline Cristian se oprește în turul trei, fiind eliminată de Iga Swiatek

Mediafax acum o ora
Deși primul set a fost dominat clar de Swiatek, care s-a impus cu scorul de 6-2, românca de 26 de ani a oferit o replică bună în setul secund, punând-o în dificultate pe tripla campioană de la Paris și salvând o minge de meci. Totuși, poloneza a înc

Kelemen Hunor: Am fost de acord că trebuie un premier politic, nu susţinem rotativa / Discuţiile continuă de luni

G4Media acum 2 ore
Liderii partidelor politice au discutat, vineri, cu preşedintele Nicuşor Dan, despre structura viitorului guvern şi s-a agreat varianta unui premier politic, UDMR nefiind de acord cu rotativa guvernamentală, a declarat pentru Agerpres preşedintele f

PNRR: România a reușit sa mai deblocheze înca 70 de milioane de euro din fondurile suspendate

Mediafax acum 3 ore
Problema a apărut după ce Bruxelles-ul a considerat că anumite numiri în funcții de conducere la companiile de stat din energie nu au respectat procedurile asumate prin jalonul 121 din PNRR. Aceste nereguli s-au referit la numiri făcute înainte de i

Dominic Fritz: Statul este prea gras şi trebuie să facă o cură de slăbire

BusinessMagazin acum 54 minute
Preşedintele interimar al USR, Dominic Fritz, a transmis, după consultările de la Palatul Cotroceni, că partidul său nu va susţine un guvern care evită reformele esenţiale şi transferă impactul crizei economice asupra sectorului privat.

Tudorel Toader, despre decizia CCR privind declarațiile de avere- „Nu rezonează cu statul de drept. E o coincidență stranie, înainte de final de mandat”

Ziua Constanta acum 4 ore
Fostul judecător constituţional Tudorel Toader a avut o reacție cu privire la decizia CCR privind declaraţiile de avere. Într-o intervenție telefonică la Digi24, Toader a subliniat că, până la o eventuală revizuire a Constituției, decizia trebuie re

Haos pe autostrăzile din Germania, după ce Google Maps a arătat în mod eronat că sunt închise. Harta s-a umplut de puncte roșii

Adevarul acum o ora
O eroare Google Maps a provocat haos în infrastructura rutieră din Germania, după ce aplicaţia de navigaţie a raportat în mod eronat că mai multe autostrăzi au fost închise.

Vremea

București
acum

16°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

15°/26°
lun.

17°/27°
Iasi
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/25°
lun.

16°/26°
Constanta
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/21°
dum.

16°/21°
lun.

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/20°
dum.

13°/23°
lun.

16°/26°
Timisoara
acum

21°
vin.

13°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/27°
lun.

16°/29°