Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Asta e SuperSteaua 2011-2012!

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 11 iunie 2011 ·

Tehnicianul israelian va juca aproape sigur 4-3-3, iar în primul "11" îşi vor face loc 6 dintre cele 9 achiziţii, cu un trio de "naţională" la mijloc şi cu doi brazilieni în atac.

"Levy e noul antrenor, Prepeliţă a semnat deja şi cred că mai vine încă un jucător, maximum doi, ăsta e lotul şi ăsta e antrenorul cu care atacăm noul campionat" a fost anunţul pe care Gigi Becali l-a făcut ieri. Prepeliţă şi tehnicianul israelian au fost ieri la reşedinţa patronului, au bătut palma cu şefii Stelei, au parafat documentele şi se vor prezenta la reunirea de joi.

Borceanu va fi transferat marţi

Celălalt fotbalist la care Becali face trimitere e Alex Bourceanu, cel pe care Steaua îl aşteaptă să revină luni din turneul sud-american al "naţionalei", după care va finaliza şi cu el negocierile. Chiar dacă e posibil să mai urmeze, pînă la startul sezonului, şi alte achiziţii, primul "11" începe să prindă contur.

Linie de mijloc de "naţională", atac brazilian

Cel mai probabil, noul tehnician va schimba sistemul de joc şi fie va juca 4-3-3, modul dorit în mod special de MM, fie 4-2-3-1. În oricare dintre ele, îşi vor face loc aproape toate achiziţiile, în frunte cu brazilienii Moraes şi Tatu. Linia de mijloc pe care o va propune Steaua va fi una de 5 stele, cu jucători de echipa naţională: Prepeliţă, Bourceanu, Tănase.

Concurenţă mare în atac

În atac, se vor bate pentru titularizare nu mai puţin de 5 jucători: Moraes, Mihai Costea, Tatu, Bilaşco şi Rusescu, în timp ce în defensivă cea mai dură luptă pentru a prinde un tricou în primul "11" se va da între fundaşii centrali Gardoş şi Galamaz, iar pe stînga între Latovlevici şi Brandan.

În proporţie de peste 90 la sută lotul este definitivat pentru noul sezon. Din el fac parte doar 6 străini, iar dintre aceştia 4 sînt extracomunitari: sîrbul Martinovici, argentinianul

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 8 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 10 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 12 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 9 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 8 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 7 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 7 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

Sebastian Constantin Popescu și-a depus CANDIDATURA la alegerile prezidențiale din partea Partidului Noua Românie (PNR)

Gandul acum 7 ore
Sebastian Constantin Popescu a intrat în cursa pentru președinția României, din partea Partidului Noua Românie. Candidatura sa a fost admisă de Biroul Electoral Central sâmbătă, 15 martie, ultima zi în care se pot depune solicitările pentru competiț

Victor Ponta renunță la cetățenia sârbă: „Întotdeauna România va fi pe primul loc”

Adevarul acum 13 ore
Victor Ponta a anunțat oficial că renunță la cetățenia onorifică sârbă, pe care a primit-o în 2018 din partea Parlamentului și a președintelui Serbiei. Decizia vine în contextul candidaturii sale la alegerile prezidențiale din România, pe care spune

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 13 ore
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Vremea

București
acum

dum.

8°/18°
lun.

4°/11°
mar.

1°/6°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/9°
Constanta
acum

dum.

8°/16°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
mie.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/6°
Timisoara
acum

dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-1°/8°