În weekend „munca cu cartea” se pune dublu.

Cum să susţină Ioana Pârvulescu o asemenea blasfemie, că bătrînul Caragiale şi-ar fi tras Opera din – mă-nţelegi, peste poate! – presa vremii?!! Că, adicătelea, genialul şi neîntrecutul, într-un cuvînt eternul C., s-a inspirat din lumea de rahat a ziarelor, cu toate mizeriile, prostiile şi enormităţile lor? Bag mîna în foc că toţi caragiolofilii pioşi care susţin viceversa, anume că maestrul, cu geniul lui literar, a înnobilat această meserie de pripas, se vor uni la iuţeală, în cuget şi în simţiri, împotriva Ioanei Pârvulescu. Fiindcă ipoteza ei dărîmă dintr-un foc tot ceea ce s-a scris despre „marele observator al timpului său“ şi despre creatorul de tipuri care s-a inspirat din realitate. Mai simplu spus, imaginaţi-vă un Caragiale care în loc să stea cu ochii pe lume, ca să-şi dibuie personajele şi momentele, citeşte ziarul şi îşi scrie comediile pornind de la revista presei. Se poate una ca asta? Mai urmează ceva, aici.

În weekend „munca cu cartea” se pune dublu.

Cum să susţină Ioana Pârvulescu o asemenea blasfemie, că bătrînul Caragiale şi-ar fi tras Opera din – mă-nţelegi, peste poate! – presa vremii?!! Că, adicătelea, genialul şi neîntrecutul, într-un cuvînt eternul C., s-a inspirat din lumea de rahat a ziarelor, cu toate mizeriile, prostiile şi enormităţile lor? Bag mîna în foc că toţi caragiolofilii pioşi care susţin viceversa, anume că maestrul, cu geniul lui literar, a înnobilat această meserie de pripas, se vor uni la iuţeală, în cuget şi în simţiri, împotriva Ioanei Pârvulescu. Fiindcă ipoteza ei dărîmă dintr-un foc tot ceea ce s-a scris despre „marele observator al timpului său“ şi despre creatorul de tipuri care s-a inspirat din realitate. Mai simplu spus, imaginaţi-vă un Caragiale care în loc să stea cu ochii pe lume, ca să-şi dibuie personajele şi momentele, citeşte ziarul şi îşi scrie c