”Principii de viață”, regizat de Constantin Popescu (prezentat în premieră la TIFF), are două mari calități: iese din curentul gri (ca tematică) istoric-social-politic al filmelor românești care au făcut carieră în ultimul deceniu și se bucură de prestația de excepție a lui Vlad Ivanov (care devine, astfel, marele favorit pentru premiul de interpretare la TIFF). Dar ”Principii de viață” are și un mare defect: e mai lung cu cel puțin o oră decât ar merita miza propusă. Motiv pentru care, după primele 20-30 de minute devine plictisitor și previzibil.

Domnul Velicanu (Vlad Ivanov) e un om trecut prin viață și aproape de ”împlinire”: după o primă căsătorie ratată (din care are un băiat de aproape 15 ani), s-a recăsătorit (cu noua soție are încă un fiu de un și ceva), iar din punct de financiar stă suficient de bine pentru a-și permite să-și construiască o casă pe două nivele. ”Împlinirea” ar trebui să fie desăvârșită de un concediu ”la bulgari”, împreună cu soția și cei doi fii.

Doar că domnul Velicanu suferă de o formă ușoară de psihopatie: trece brusc (și inexplicabil) de la euforie la depresie, de la enervare la calm (în limbaj de specialitate se cheamă ciclotimie). Și de aici apar conflictele: nici el, nici cei din jurul lui (fosta soție, cu care păstrează o relație de amiciție, nici noua soție, nici prietenul care îi este și șef) nu conștientizează și nu acceptă problema. Iar conflictul se declanșează în momentul în care nu găsește o cale de comunicare cu băiatul său mai mare, care își trăiește propria criză, de trecere de la pubertate la adolescență (e proaspăt îndrăgostit, motiv pentru care nu are nici cel mai mic chef să plece la mare).

Cam asta e tot, o poveste care ar fi putut fi una de forță dacă s-ar fi rezumat la 20-30 de minute, dar care se diluează teribil pe măsură ce filmul se lungește, repetând la nesfârșit problema domnului Velican