Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nostalgii incremenite in proiect

Publicat in Formula AS, sâmbătă 11 iunie 2011 ·

1. Guvernul se pregateste sa-si asume raspunderea pentru reimpartirea Romaniei in regiuni. Motivatia este ca in acest fel Romania va avea acces mai usor la fondurile nerambursabile ale UE. Stiti vreun stat al UE care sa fi procedat la fel? Ce castigam concret si imediat din aceasta operatiune?

- Motivul invocat de presedinte si de guvern este necesitatea crearii unor structuri administrative eficiente, in vederea absorbirii fondurilor europene. Cele opt regiuni de dezvoltare existente nu ar fi adecvate, deoarece se bazeaza pe buna intelegere intre presedintii de Consilii Judetene, care ar fi animati de interese proprii, de grup si clientelare, si nu s-ar putea coordona pentru realizarea unor proiecte mari, cum cere UE. Putem accepta aceasta lectura oficiala a starii de fapt, pentru ca evident consiliile judetene nu s-au dovedit eficiente in absorbtia fondurilor europene. Nu numai ele sunt insa de vina, ci si incompetenta si coruptia din ministere. Sa admitem insa ca reducerea numarului de unitati teritorial-administrative, prin comasarea judetelor, ar crea conditiile necesare unui management mai coerent al proiectelor de amploare. Stim insa ca lucrurile nu functioneaza de la sine, iar pentru buna administrare a fondurilor europene este nevoie si de oameni competenti si corecti. Cine garanteaza ca acestia, atati cati sunt, vor face parte din noile structuri de decizie? Sa mai admitem si ca reducerea numarului de judete ar putea, daca este bine conceputa si judicios aplicata, sa duca la reducerea birocratiei si a personalului administrativ, mai ales in asa numitele "deconcentrate". Totodata, in loc de 41 de baroni locali, am avea doar 10-12 - lucru bun, fireste, care nu garanteaza insa si calitatea profesionala si morala a celor "alesi". Pe scurt, pentru absorbtia fondurilor europene avem nevoie de competenta si de combaterea coruptiei, ceea ce nu se realiz

Articolul in Formula AS >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Sănătăţii: „TVA-ul la medicamente va rămâne la valoarea minimală / Sporul pentru condiţii vătămătoare la personalul TESA va scădea”

Gandul acum 48 minute
„Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului”, a declarat duminică ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, într-o intervenție la Digi24. „Putem să împărţim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe reţet

Un polițist aflat în timpul liber a prins un tânăr dat în urmărire naţională, care era cercetat în zece dosare penale

Adevarul acum 16 minute
Un tânăr, în vârstă de 20 de ani, care era dat în urmărire națională, fiind cunoscut de polițiștii din Dâmbovița din cauza numeroaselor dosare penale deschise pe numele său, a fost prins de un polițist aflat în timpul liber.

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum 4 ore
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 5 ore
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Analiză: Industria jocurilor de noroc în genunchi, piaţa neagră explodează

Ziarul Financiar acum 3 ore
România continuă ofensiva fiscală asupra industriei jocurilor de noroc, propunând o nouă serie de majorări de taxe, cu scopul declarat de a creşte veniturile la buget cu până la 30%. În realitate însă, măsurile riscă să îngenuncheze definitiv piaţa

Un copil de trei ani murit după ce a fost lovit de o mașină. A fost lăsat nesupravegheat și a ieșit în stradă

Adevarul acum 58 minute
Un copil în vârstă de trei ani a murit sâmbătă seara, după ce a fost lovit de un autoturism pe o stradă din oraşul Bumbeşti-Jiu, din județul Gorj.

Incidente la meciul FCSB – CFR Cluj: Petarde, suspiciuni de droguri şi sancţiuni

Mediafax acum 4 ore
În urma finalei Supercupa României, dintre FCSB şi CFR Cluj, jandarmii au întocmit un act de constatare privind folosirea de materiale pirotehnice, care a fost transmis Poliţiei Capitalei pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale. A

Preşedintele ÎCCJ, de Ziua Justiţiei: Rămâne pentru mine inexplicabilă apetenţa manifestată uneori în spaţiul public în a stimula societatea împotriva justiţiei

News.ro acum o ora
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Corina-Alina Corbu, face referire, în mesajul transmis de Ziua Justiţiei, la „momentul dificil” pe care românii îl parcurg, dar şi la atitudini care au ca scop „slăbirea justiţiei prin diminu

Un nou mandat de arestare cerut pentru fostul președinte din Coreea de Sud. Lista acuzațiilor se lungește

HotNews acum o ora
Un consiliu special însărcinat să ancheteze asupra legii marţiale impuse pentru scurt timp în decembrie în Coreea de Sud a cerut din nou duminică un nou mandat de arestare împotriva fostului preşedinte Yoon Suk Yeol, informează AFP şi Reuters, citat

Cod portocaliu de furtuni în Hunedoara: ploi torenţiale, grindină şi vânt puternic

Ziarul Financiar acum o ora
Meteorologii au emis o avertizare de cod portocaliu duminică pentru mai multe localităţi din judeţul Hunedoara, unde sunt prognozate averse torenţiale, vânt cu rafale puternice, descărcări electrice frecvente şi grindină de dimensiuni medii. Centrul

Vremea

București
acum

35°
dum.

20°/35°
lun.

24°/38°
mar.

22°/38°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

33°
dum.

19°/34°
lun.

20°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/36°
Constanta
acum

31°
dum.

19°/31°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
dum.

15°/32°
lun.

18°/37°
mar.

17°/35°
mie.

15°/23°
Timisoara
acum

36°
dum.

17°/36°
lun.

19°/41°
mar.

18°/39°
mie.

12°/18°