Sectorul energetic românesc a fost în mod sistematic neglijat în ultimii douăzeci de ani, nefiind considerat o componentă esenţială a infrastructurii cât şi datorită faptului că investiţiile în acest sector se recuperează în perioade lungi de timp: 15 – 30 ani.

Principalele deficienţe:

Efort financiar major pentru conformarea cu reglementările de mediu şi pentru ecologizarea terenurilor eliberate de instalaţii, precum şi pentru depozitarea definitivă a combustibilului nuclear uzat şi a deşeurilor radioactive;

Dificultăţi în relaţia cu proprietarii de terenuri pentru punerea în valoare a noi perimetre pentru exploatare a lignitului;

Neangajarea desfacerii producţiei de cărbune pe termen mediu şi lung pe baza unor contracte care să garanteze cantităţile şi preţurile în actuala structură a producţiei de cărbune şi de energie electrică;

Timpul relativ mare pentru dezvoltarea de noi capacităţi de producţie a cărbunelui şi uraniului.

Până în prezent nu s-a realizat rentabilizarea unor mari termocentrale – inclusiv în cogenerare – ceea ce are influenţă asupra costurilor energiei electrice şi căldurii produse în cogenerare care depăşesc veniturile realizate.

Oportunităţi:

Poziţie geografică favorabilă pentru a participa activ la dezvoltarea proiectelor de magistrale pan-europene de ţiţei şi gaze naturale;

Existenţa pieţelor fizice de energie, precum şi posibilităţile de acces la pieţe regionale de energie electrică şi gaze naturale cu oportunităţi de realizare a serviciilor de sistem la nivel regional;

Capacitate disponibilă în sistemul naţional de transport gaze naturale ce poate asigura preluarea solicitărilor utilizatorilor;

Climat investiţional atractiv atât pentru investitorii străini cât şi autohtoni, inclusiv în procesul de privatizare a dife